Caz incredibil în Maramureş! Două minore şi-au înscenat răpirea

Caz incredibil în Maramureş! Două minore şi-au înscenat răpirea Sursa foto: Arhiva EVZ

Două minore de 13 şi 14 ani din Sighetu Marmaţiei şi-au înscenat răpirea. Fetele au fost găsite în munţi lângă Borşa

Potrivit comunicatului Poliţiei Române, ieri, 28.10.2020, la ora 13.10, un bărbat a sesizat Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei despre faptul că în jurul orei 12.00, fiica sa, de 14 ani, a fost răpită. Conform spuselor bărbatului, aceasta ar fi fost constrânsă să urce într-o maşină de culoare neagră, care a plecat în direcţia localităţii Bogdan Vodă.

Două minore şi-au înscenat răpirea şi au pus pe jar Poliţia din Maramureş

După alte 10 minute, respectiv la ora 13.20, o reprezentantă a unui Centru de Primiri Regim Urgenţă din judeţ a sesizat Poliţia despre faptul că o minoră de 13 ani, instituţionalizată, a plecat fără acordul unităţii. Mai mult, minora de 14 ani a transmis mesaje telefonice mamei sale, precizând că a fost răpită, că nu poate vorbi şi că din câte a observat autoturismul în care se află se îndreptă spre Cluj. Gravitatea situaţiei şi riscurile la care puteau fi expuse cele două minore au impus luarea unor măsuri urgente. De îndată s-a constituit echipă complexă de cercetare şi căutare, a fost întocmit dosar penal, iar pentru soluţionarea cauzei în timp cât mai scurt au fost mobilizate mai multe forţe şi mijloace din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei oraşului Borşa, din Vişeu de Sus, Dragomireşti, Săliştea de Sus şi din cadrul Postului de Poliţie Comunal Bogdan Vodă. De la primirea apelurilor, pentru toţi cei implicaţi a început o luptă contra cronometru, toate activităţile fiind coordonate de conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş, cu sprijinul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

Minorele s-au urcat în acelaşi autorism cu un tânăr de 20 de ani

Verificările efectuate ulterior de poliţişti au relevat faptul că cele două minore au plecat cu acelaşi autoturism, existând posibilitatea ca ele să se fi înţeles în prealabil cu privire la plecare. Investigațiile au continuat, iar cele două minore au fost depistate la câteva ore, nevătămate, într-o zonă retrasă, de pe raza oraşului Borşa. Pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care acestea au plecat, minorele au fost conduse la sediul Poliției Sighetu Marmației. Astfel, poliţiştii au stabilit că la cererea lor cele două fete s-au înţeles în timpul zilei să se deplaseze pe raza oraşului Borşa şi au fost aşteptate de către un tânăr de 20 de ani, care le-a transportat cu autoturismul până la bunica uneia dintre ele. Întrucât ştiau că sunt căutate de poliţie, acestea s-au dus într-o zonă retrasă, în care au fost găsite. Pe toată perioada plecării, cele două minore nu au fost victimele vreunei infracţiuni, se arată în comunicatul Poliției Române.