Câți bani a dat Gigi Becali pentru nunta lui George Simion. „I-am dat din dragoste”

Câți bani a dat Gigi Becali pentru nunta lui George Simion. „I-am dat din dragoste” Sursa foto: Arhivă EVZ

Gigi Becali a dezvăluit suma de bani pe care a dat-o pentru nunta lui George Simion ce a avut loc în weekend. Astfel, principalul finanțator de la FCSB a menționat că i-a dat brânză care costa 20.000 de euro, însă i-a dat din dragoste.

Gigi Becali a dezvăluit că brânza pe care i-a dat-o liderului AUR pentru nunta sa din acest weekend valorează în jur de 20.000 de euro, însă acest cadou a fost oferit din dragoste. Acesta le-a recomandat celor doi soți și de unde să îşi procure berbecuţii care au fost pregătiţi la proţap pentru invitaţi.

Becali a mai adăugat că George Simion a vrut să-l pună naș, însă a refuzat, deoarece nu voia să participe la nuntă. Motivul ar fi fost acela că evenimentul se desfășura la 250 km depărtare. 

„N-am nevoie de nimic, dar i-am dat din dragoste, i-am dat aproape 20.000 de euro din dragoste. Și nu am nevoie de el și nici nu mă duc la nuntă și tot am dat. A vrut să mă pună și naș și eu i-am zis, nu mai merg la nuntă. Tu trebuie să ai nași care să vină la nuntă, la masă. Eu la masă nu mai merg, eu de distracții fug, nu mai mă interesează”, a spus Gigi Becali.

Ne puteți urmări și pe Google News

Becali nu a participat la nunta liderului AUR

Gigi Becali a menționat că nu se duce la nunta liderului AUR din cauza distanței, dar și pentru că nu mai vrea să se distreze.

Finanțatorul FCSB nu a participat nici la ceremonia religioasă. El a precizat că are parte de o nuntă îngerească în fiecare zi, la biserică.

După ce a avut loc nunta liderului AUR, Becali a transmis un mesaj de felicitare cuplului proaspăt căsătorit.

„Ilincăi îi urez să fie binecuvântată ca Sara, să se înmulţească ca Raşela şi să aibă binecuvântarea Domnului ca Rebeca, trei femei biblice. Lui George îi urez să facă copii mulţi şi să aibă succes în politică. Dar dacă vreodată pe Simion îl va îmbăta puterea, sa nu imi reproşaţi mie. Eu spun de George Simion ăsta de acum, peste 5-7-10 ani să nu-mi scoateţi mie ochii dacă pe el o să-l îmbete puterea”, a declarat Gigi Becali, potrivit româniatv.net.