Catedrala Mântuirii Neamului, încă o MINUNE. Ce s-a întâmplat astăzi
- Andrei Pospai
- 12 decembrie 2018, 20:21
Primăria Capitalei a făcut, astăzi, o rectificare bugetară, votată în şedinţa Consiliului General al Municipiului București, prin care a aprobat acordarea unei noi tranșe de bani pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului.
10 milioane de lei este suma pe care municipalitatea o va aloca pentru finalizarea lucrărilor la Catedrală. Această sumă se adaugă la cele 25 de milioane alocate, până acum, de Primăria Generală.
Consiliului General al Municipiului București a aprobat, în şedinţa de astăzi, această sumă. Până în momentul de față, s-au cheltuit, per total, peste 110 milioane de euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Catedrala Mântuirii Neamului Românesc a fost sfinţită pe 25 noiembrie, după 8 ani de lucrări. Zeci de mii de credincioşi au fost prezenţi la slujba oficiată de Preafericitul Daniel şi de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, alături de un sobor de 100 de preoţi. În timpul slujbei de sfinţire, înăuntru au avut acces doar cei 2.000 de oficiali invitaţi. Enoriașii au urmărit ceremonia de pe esplanada din fața clădirii.
Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului au fost turnate în fabrica austriacă Grassmayr din Innsbruck. Durata lor de viaţă este de 400 de ani, iar garanţia, de 15 ani. Unul dintre ele este considerat cel mai mare clopot cu balans din lume.