Cătălina Ponor, una dintre cele mai mari gimnaste ale României, a devenit mamă pentru prima oară
- Simona Suciu
- 29 decembrie 2022, 22:10
Cătălina Ponor a născut un băiețel perfect sănătos și a postat o imagine pe rețele de socializare. Sportiva s-a căsătorit anul acesta cu actorul Bogdan Jianu.
Cătălina Ponor trăiește cea mai importantă zi a vieții ei. Fosta gimnastă a devenit mamă pentru prima oară. Sportiva în vârstă de 35 de ani a născut un băiețel perfect sănătos. Ea a postat și o imagine pe contul ei de Instagram și următorul mesaj: „Noi am făcut acest miracol. Totul nostru”.
A ales viața de familie
Imediat după ce a postat a postat respectiva imagine, fostele sale colege au felicitat-o pe proaspăta mămică. Andreea Răducanu, Larisa Iordache sau Sandra Izbașa sunt doar o parte din fostele colege, care alături de alte vedete au felicitat-o pe Cătălina. La rândul său, aceasta le-a mulțumit tuturor. Mii de fani i-au trimis mesaje emoționante sportivei.
În urmă cu cinci ani, Cătălina Ponor a anunaț că renunță la sportul de performanță, alegând să se dedice vieții de familie. Avea o relație stabilă cu actorul Bogdan Jianu, fostul soț al Juliei Chelaru. Cei doi se cunoșteau de peste 14 ani, dar abia în 2018 au anunțat public că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste în ciuda diferenței de vârstă dintre ei. Bogdan Jianu are 52 de ani. Anul acesta cei doi au făcut cununia civilă și au sărbătorit alături de familie și de prieteni.
Palmares impresionant
Cătălina Ponor a fost una dintre cele mai bune gimnaste ale României. A cucerit primele medalii la Campionatele Mondiale din 2003. A câștigat argintul în proba pe echipe, dar și în finalele de la bârnă şi sol.
În 2004 a atins apogeul carierei sale după ce a câștigat trei medalii olimpice de aur la Atena. în proba pe echipe, la sol şi la bârnă. În 2005 a mai obținut un aur la bârnă la Campionatele Europene de la Debrecen şi bronz, la acelaşi aparat, la Campionatele Mondiale de la Melbourne. Îndrăgostită parcă de bârnă, Cătălina a obținut în 2007 aurul la acest aparat la Mondialele de la Stuttgart şi bronz la proba pe echipe.