Cătălin Predoiu, prima reacţie cu privire la românul condamnat în China! Când va putea fi transferat
- Antonia Hendrik
- 10 noiembrie 2020, 19:16
Cătălin Predoiu a vorbit și despre situația românului Marius Balo, încarcerat în China după condamnarea sa în statul asiatic.
Ministrul Cătălin Predoiu a precizat, într-o conferinţă de presă, că autorităţile române sunt în contact permanent cu familia profesorului, ambasada României în China, dar şi cu ambasada acestei ţări la Bucureşti.
Marius Balo a avut un ghinion teribil
Predoiu: Suntem în permanent contact şi cu reprezentanţii familiei, cu ambasada noastră în China şi cu oficialităţile din China. Domnul Balo a avut un ghinion teribil. Toate procedurile erau efectuate pentru transferul lui în România, înainte de închiderea frontierelor ca urmare a pandemiei. Şi acolo suntem (...). Am avut comunicări cu ambasada Chinei de la Bucureşti, inclusiv o convorbire telefonică cu doamna ambasador. Există categorii limitate de persoane care sunt exceptate de la interdicţia de a se deplasa în China. Între aceste categorii nu se află şi categoria în care se află domnul Balo. Asta este problema, dar avem semnale ceva mai bune în ultima perioadă, în sensul că a fost mărit timpul alocat pentru comunicări telefonice cu familia. Domnul Balo a transmis în aceste comunicări că este foarte bine tratat de către administraţia penitenciarului şi nu are nici un fel de plângere legat de modul în care este tratat, a spus ministrul Justiţiei.
Cătălin Predoiu: se întrevede o rază de speranţă în legătură cu transferul profesorului în România
În luna mai, Ministerul Justiţiei anunţa că autorităţile chineze au amânat din cauza pandemiei transferul în ţară a lui Marius Balo, profesorul român condamnat la 8 ani de închisoare, aflat în detenţie într-un penitenciar din Shanghai. În urma demersurilor juridice şi diplomatice ale Ministerului Justiţiei din România, alături de Ministerul Afacerilor Externe, în data de 9 ianuarie 2020 a fost obţinut acordul autorităţilor chineze privind transferarea cetăţeanului român Marius Balo pentru continuarea executării pedepsei în ţară.
Partea chineză a invocat motive legate de măsurile de combatere a pandemiei
Penitenciarul Shanghai a notificat autorităţile române cu privire la întrunirea Comisiei părţii chineze de transfer la data de 4 februarie 2020. Comisia nu s-a mai întrunit din motive legate de măsurile de combatere a pandemiei COVID-19. Ministerul Afacerilor Interne, care organizează transferul propriu-zis al cetăţeanului Marius Balo, a planificat de trei ori trimiterea unei escorte pentru a-l prelua, dar, de fiecare dată, la cererea părţii chineze, acţiunea a fost amânată din aceleaşi motive legate de pandemie. După cum este anunţat pe site-ul MAE, al Ambasadei, dar şi din alte surse publice, Republica Populară Chineză a suspendat acordarea vizelor sau a altor permise de şedere. Doar după revenirea la normalitate, în acest sens, se poate pune problema programării unei escorte pentru a-l putea prelua, spunea atunci Ministerul Justiţiei.
Motivul arestării profesorului român
Marius Balo, profesor la Renmin University Beijing şi expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) Beijing, s-a stabilit în China în anul 2010, iar pe 28 martie 2014 a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală, fiind acuzat că a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că suma provenea din comiterea de infracţiuni. El a fost condamnat pe 24 martie 2016 la opt ani de închisoare, afirmă avocaţii, pe baza mărturiei unei persoane pe care nu o văzuse niciodată şi, ulterior, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Shanghai, informează Agerpres.