Cătălin Predoiu despre droguri: Trebuie să luptăm împotriva acestei nenorociri

Cătălin Predoiu despre droguri: Trebuie să luptăm împotriva acestei nenorociriCătălin Predoiu. Sursa foto: Facebook

România. Cătălin Predoiu afirmă că lupta cu drogurile trebuie să fie „principala prioritate în România”. De asemenea, nu ascunde faptul că această luptă va dura ani de zile „dar trebuie să luptăm împreună împotriva acestei nenorociri”.

Cătălin Predoiu: Trebuie să luptăm împotriva acestei nenorociri

Cătălin Predoiu a mai anunțat că anul trecut a implicat „opt ministere în acțiuni de preventie în școli” și, mai spune ministrul, „am făcut 200.000 de patrule în jurul școlilor, am suplimentat cu 40% resursa umană pe combatere trafic droguri”.

Cătălin Predoiu mai afirmă că lupta cu drogurile rămâne o prioritate în Ministerul Internelor: „Am multiplicat forțele, am alocat zeci de milioane de euro pentru lupta antidrog și vom continua”.

„Eu am spus că lupta cu drogurile trebuie să fie principala prioritate. Dacă plecăm de aici pe jos până la Parlament, în orice direcție în București, în mai puțin de un kilometru dăm peste o școală, intrăm și vom găsi droguri. E inadmisibil. De acolo am plecat anul trecut. De asta am multiplicat forțele, am alocat zeci de milioane de euro pentru lupta antidrog și vom continua”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne, despre afluxul de droguri prin porturile vest-europene

Cătălin Predoiu a afirmat că România este o țară de consum și de tranzit pentru droguri, fenomen mult mai puțin prezent decât în alte țări, dar care trebuie stăpânit pentru a nu ajunge în situația acelor state.

„E un aflux de droguri prin porturile vest-europene și prin rețele care operează acolo. O să vă dau doar două exemple. Anul trecut, într-o țară europeană prestigioasă, vest-europeană, au avut loc 600 de explozii asociate traficului de droguri, 600 într-o altă țară la fel de prestigioasă, europeană. Au avut loc 55 de crime în relație cu traficul de droguri. Nu vreau să zic că la noi e mai bine, dar trebuie să avem o vedere regională asupra fenomenului, să avem o situație și să înțelegem că până nu facem câțiva ani la rând aceste eforturi nu putem inversa un fenomen care s-a acumulat treptat în ultimii 10-15 ani și care a fost lăsat oarecum neobservat sau neabordat suficient de energic”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne.

Cătălin Predoiu: Sunt 322.000 de infracțiuni produse de la inceputul anului

Ministrul a mai ținut să sublinieze că structurile din subordinea sa a derulat sute de operaţiuni în ultimele 12 luni, în urma cărora zeci de grupuri de crimă organizată care fac trafic de droguri au fost destructurate.

În prezent sunt 322.000 de infracțiuni produse de la începutul anului, din care sub 1% sunt crime brutale de genul triplei tragedii recente din București, fenomen în scădere, așadar. Din cele 322.000 de fapte penale, 32.000 au fost infracțiuni stradale, 20% descoperite în flagrant, infracțiunile de furt în scădere cu 5%, violență domestică 10,6 % din infractiunile sesizate.

În legătură cu resursa umană din MAI, ministrul spune că „ne-am organizat si cu deficit de 35% personal, dar facem față, e o acțiune peste media euorpeană. Sunt mii de acțiuni și intervenții. 870.000 intervenții la 112, în urma cărora peste 4.000 de vieți au fost salvate, în intervențiile pe siguranță rutieră au fost peste 22.000 carnete retrase pentru consum alcool. De asemenea, am avut 4.000 de acțiuni la festivaluri și adunări, toate s-au desfășurat fără incidente”.

Stop, Droguri, DependentCătălin Predoiu: Trebuie să luptăm împotriva acestei nenorociri. Sursa foto: Pixabay

Predoiu, despre aderarea deplină la Schengen:

Cu privire la aderarea deplină la Schengen anul acesta, Cătălin Predoiu afirmă că „sunt șanse, pentru că am făcut un pas important anul trecut și acum suntem membru Schengen, e adevărat, nu cu toate frontierele, ori istoria Schengen arată că, odată intrat în spațiul Schengen cu una sau două dintre frontiere, niciodată un stat nu a fost amânat foarte mult. Nu e România singura țară, inclusiv Austria a intrat etapizat”.

Ministrul a explicat faptul că dosarul Schengen are două etaje foarte bine definite, un etaj tehnic, de care se ocupă Ministerului Afacerilor Interne.

„România a scăzut migrația ilegală cu 79% pe sensul de intrare, 80% pe sensul de ieșire. Toată lumea recunoaște, Eurobarometru recunoaște că România este una dintre cele mai sigure țări din Europa în privința combaterii migrației ilegale, afirmă Predoiu. "Cel de-al doilea etaj este partea politico-diplomatică, în care este în primul rând implicat Ministerul Afacerilor Interne, prin contactele pe care le are, dar sunt implicate și alte instituții, Ministerul de Externe, guvernele prin șefii de guverne”, a precizat ministrul PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News