Cătălin Chirilă, victorie remarcabilă la europene. Canoistul român a obținut medalia de aur
- Mădălina Sfrijan
- 21 iunie 2025, 16:12
Cătălin Chirilă. Sursa foto: Facebook Cătălin Chirilă a obținut medalia de aur în proba de canoe simplu 1.000 de metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe desfășurate la Racice, în Cehia. Sportivul român a reușit să își păstreze titlul câștigat anul trecut la Szeged, încheind cursa cu timpul de 3 minute, 46 de secunde și 781 de miimi.
Cătălin Chirilă, încă o reușită la europene
Pe locul al doilea s-a clasat cehul Martin Fuksa, cronometrat la 3:46.838, iar moldoveanul Serghei Tarnoschi a completat podiumul cu 3:49.128.
Ilie Sprîncean a încheiat pe locul șapte finala probei de canoe simplu masculin pe 200 de metri, în cadrul Campionatelor Europene, cu timpul de 39 de secunde și 628 de miimi.
Medalia de aur a fost câștigată de spaniolul Pablo Grana, care a fost cronometrat în 38 de secunde și 291 de miimi. Pe poziția a doua s-a clasat polonezul Oleksii Koliadych, cu 38.338, iar bronzul a fost obținut de ucraineanul Andrii Rîbaciok, cu timpul de 38.544.
Ce urmează
Duminică, România va fi reprezentată în alte două finale la Campionatele Europene de kaiac-canoe. Cătălin Chirilă va concura în finala probei de canoe simplu 500 de metri, programată la ora 10:06 (ora României), iar Ilie Sprîncean și Oleg Nuţă vor lua startul în finala de canoe dublu 500 de metri, care va avea loc la ora 13:01.

Cătălin Chirilă. Sursa foto: Facebook
La ediția anterioară a Campionatelor Europene, desfășurată în 2024 la Szeged, în Ungaria, Chirilă a obținut medalia de aur la proba de 1.000 de metri și s-a clasat pe locul patru la 500 de metri. În aceeași competiție, echipajul format din Sprîncean și Nuţă a încheiat pe locul șase la 1.000 de metri și pe locul nouă la 500 de metri.
Pas important pentru sportivul român
Cătălin Chirilă și-a început parcursul la Campionatele Europene de kaiac-canoe cu proba de 1.000 de metri. Românul a luat startul în prima serie, unde s-a duelat cu sportivi din Polonia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Marea Britanie și Spania. Printre aceștia s-au numărat Wiktor Glazunow, Stefanos Dimopoulos, Adolf Balasz, Peter Kizek, Thomas Lambert și Pablo Crespo.
Potrivit noului regulament aplicat de Federația Europeană de Kaiac-Canoe, ediția din acest an s-a desfășurat într-un format revizuit, care a structurat clar competiția pe zile: seriile au avut loc joi, semifinalele s-au disputat vineri, iar finalele au fost programate în weekend.
„Astăzi, Cătălin Chirilă a scris din nou istorie pentru România, cucerind medalia de aur la Campionatele Europene de la Racice, în proba de canoe simplu C1 1000 m. Pe podium, cu mâna pe inimă și ochii plini de emoție, a ascultat imnul României în timp ce steagul tricolor se înălța spre cer”, se arată în mesajul publicat de Agenția Națională pentru Sport.