CÂT costă o bancă în Sectorul 3 din Bucureşti: De 9 ori mai mult decât în Sectorul 2!
- Dinu Boboc
- 14 ianuarie 2016, 10:12
Preţurile de achiziţie a mobilierului stradal şi a dotărilor pentru locurile de joacă înregistrează diferenţe foarte mari între sectoare.
Acesta este un indiciu privind folosirea "ineficientă şi neeconomicoasă" a fondurilor publice, conform unui raport de audit realizat de Curtea de Conturi, informează Agerpres.
Astfel, spre exemplu, preţul minim a fost achitat de ADP Sectorul 2, unde preţul băncilor variază de la 415 lei (bancă cu spătar de lemn şi schelet metalic) la 1.432 lei (banca cu spătar, material plastic reciclat). La polul opus se află SC ADPB SA (din Sectorul 3), la care preţul de achiziţie al băncilor a fost de 3.890 lei, un preţ de 9 ori mai mare decât cel achitat de ADP Sector 2 şi dublu faţă de celelalte sectoare.
„Deficienţa a fost posibilă urmare a neelaborării şi neaprobării unor standarde de cost pentru aceste achiziţii, precum şi nestabilirii unor criterii şi caracteristici tehnice ale acestor dotări, unitare pe tot teritoriul Municipiului Bucureşti”, se menţionează în raport .
Reprezentanţii Curţii de Conturi precizează însă în raport că preţurile sunt foarte diferite şi datorită materialelor şi caracteristicilor tehnice care diferă foarte mult între entităţi şi, în aceste condiţii, nu sunt comparabile, având în vedere că datele tehnice ale achiziţiilor nu sunt similare.