Castelul Peleș. Construcția preferată a regilor României s-a născut greu. A durat 41 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

La 10 august 1875, pe o poiană din Munții Bucegi, regele Carol I a pus piatra de temelie a unui castel pe care îl visa de aproape un deceniu. Fundația începuse să fie săpată din 1873, atunci a început să prindă contur un vis regal: Castelul Peleș...

De ce se numește Peleș

Castelul Peleș poartă numele râului Peleș, afluent al râului Prahova, care trece prin Sinaia.

Dar există și o poveste mai personală, confirmată de surse istorice: Carol I a botezat noul castel după numele râului Peleș, preferatul fiicei sale, și a văzut în construirea reședinței de la Sinaia o formă de omagiu adus memoriei copilului pierdut.

Alături de muncitori și arhitecți, a luat mistria în mână, Regele a aplicat tencuiala pe piatră după cele trei lovituri tradiționale de ciocan și a declarat solemn: „Să se ridice acest castel și să fie terminat pentru a putea fi leagănul dinastiei mele, al dinastiei naționale.”

Șoferii vor scoate mai mulți bani din buzunar dacă nu respectă regulile. Care vor fi noile tarife pentru amenzi

Când vor crește pensiile și salariile românilor. Anul viitor este privit cu pesimism de către președintele Consiliului Fiscal

Sub piatra de temelie au fost îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I. Ceea ce urma să fie o reședință de vară s-a transformat, în 41 de ani de construcție continuă, în unul dintre cele mai frumoase castele din Europa.

Patru arhitecți, un singur vizionar la Castelul Peleș

Povestea arhitecturală a Peleșului este, înainte de orice, povestea unui rege imposibil de mulțumit. Primul arhitect chemat a fost Wilhelm von Doderer (1825–1900), profesor la Technische Hochschule din Viena, care a prezentat trei proiecte inspirate din castelele renascentiste franceze de pe Valea Loirei și din edificiile vieneze de pe Ringstrase. Carol I le-a respins pe toate trei în 1876.

Locul lui Doderer a fost luat de Johannes Schultz, inițial diriginte de șantier, asistentul lui Doderer, care a propus o soluție mai modestă, dar mai adaptată terenului și bugetului. Un chalet de două etaje în stil neorenaștere germană, cu fațade marcate de grinzi aparente de lemn, specifice arhitecturii tradiționale germane.

Prima fază de construcție, coordonată de Schultz, s-a încheiat în 1883, când castelul a fost inaugurat oficial. Această primă etapă a costat aproximativ 6,5 milioane de lei-aur, echivalentul a circa 50 de milioane de euro astăzi.

Castelul Peleș. sursa: EVZ

Costul total

Extinderea a continuat după 1890 sub îndrumarea arhitectului francez Émile André Lecomte du Noüy (activ 1890–1892), care a adăugat Sala Maură. Un interior hispano-maur cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo.

Între 1896 și 1914, conducerea șantierului a revenit arhitectului ceh Karel Liman (1845–1929), care a construit turnul central de 66 de metri, a finalizat Holul de Onoare în 1911 și a coordonat ultima și cea mai complexă etapă a lucrărilor.

Costul total al întregului domeniu de la Peleș, calculat în epocă, a ajuns la circa 16 milioane de lei-aur în perioada 1875–1914, peste 120 de milioane de euro, azi.

Interior Castel, fotografie de epocă

Decoratori veniți din Hamburg, Mainz și Viena

Dacă arhitecții au dat forma castelului, decoratorii i-au dat sufletul.

Castelul Peleș a fost decorat de J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena, trei dintre cele mai renumite firme de mobilier și decorațiuni interioare din Europa secolului al XIX-lea.

Firma J. D. Heymann din Hamburg, fondată în 1843 și consacrată la Expoziția Universală de la Londra din 1851, a realizat majoritatea decorațiunilor interioare din prima fază. Inclusiv Cabinetul de lucru al regelui și Biblioteca, ambele păstrate aproape neschimbate până astăzi.

August Bembé din Mainz a amenajat spațiile de primire până în 1883: Sufrageria, Marele Salon, Sala de Teatru, Sala de Muzică și apartamentele oaspeților de la etajul I.

Castelul Peleș. Sursa foto: Dreamstime.com

Faza finala

Cel mai important decorator al fazei finale, după 1900, a fost Bernhard Ludwig-fiul (1866–1939), ebenist-arhitect vienez, absolvent al Facultății de Arhitectură din Viena. Era același care decorase Palatul de Justiție și Muzeul de Istorie Naturală din Viena.

Lui i se datorează Holul de Onoare în stil neorenaștere germană, Apartamentul Imperial în neobaroc, Apartamentul Principilor de Coroană în neorococo și camerele de oaspeți în Art Nouveau.

160 de Camere, 160 de Stiluri

Rezultatul acestor patru decenii de muncă este o clădire de 3.200 de metri pătrați cu 160 de camere, mai mult de 30 de băi și un turn central de 66 de metri.

Interiorul este o călătorie prin istoria artei europene: neorenaștere germană, italiană și engleză, neobaroc, neorococo, stil hispano-maur, stil turcesc și Art Nouveau coexistă sub același acoperiș.

Vitraliile, aduse din Elveția și Germania, datând din secolele XV–XVII, au fost montate între 1883 și 1914. Cele șapte terase exterioare sunt decorate cu statui sculptate de artistul italian Romanelli și cu vase ornamentale din marmură de Carrara.

Holul de Onoare a fost finalizat abia în 1911, când 140 de artiști au lucrat șase luni pentru a sculpta 2.000 de personaje în lambriuri de lemn, la un cost de 1,5 milioane de lei-aur.

Primul castel complet electrificat

Peleșul a mai intrat în istorie și ca primul castel complet electrificat din Europa continentală, cu un plafon mobil de sticlă în Holul de Onoare, acționat electric, o minune tehnică pentru 1883.

Regele Carol I a murit la Peleș în 1914, în același an în care castelul a primit forma finală.

Nationalizat în 1948 de regimul comunist, transformat în muzeu din 1953, retrocedat familiei regale în 2007 și răscumpărat de statul român, Peleșul rămâne cel mai vizitat castel din România și unul dintre monumentele cele mai reprezentative ale arhitecturii europene din a doua jumătate a secolului XIX.