Castelul Bethlen-Haller: Povestea unui simbol al Transilvaniei
- Emanuel Nițulescu
- 18 ianuarie 2025, 22:17

Situat în inima podgoriilor Transilvaniei, Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă, județul Alba, este o adevărată bijuterie a arhitecturii renascentiste. Astăzi, acest castel istoric atrage turiști din întreaga lume, oferind o combinație unicat de istorie, eleganță și experiențe oenologice de top.
O istorie fascinantă
Construcția castelului a început în anul 1560 sub coordonarea tatălui cancelarului Miklos Bethlen, fiind finalizată în 1624.
Modelat după castelele de pe Valea Loarei, Castelul Bethlen-Haller este unic în România prin cele patru turnuri dispuse simetric la colțurile clădirii. Construit inițial ca un refugiu de vânătoare, nu ca fortificație defensivă, castelul a fost rareori menționat în documentele istorice.
De-a lungul timpului, clădirea a avut o soartă zbuciumată: a fost moștenită, donată, pierdută la cărți și apoi recuperată. Până în prezent, peste 45 de proprietari i-au trecut pragul. Castelul a fost reamenajat în stil baroc între 1769 și 1773, iar după 1989, a fost revendicat și retrocedat familiei Haller, fiind achiziționat de compania Jidvei în 1999.
Degustări de vinuri și experiențe unice
Castelul Bethlen-Haller îmbină istoria cu turismul viticol. Domeniul este deschis pentru vizite ghidate și activități speciale, conform Antena 3 CNN:
- Vizită fără degustare: 8 euro (40 lei) per persoană
- Vizită cu degustare de 5 vinuri: 30 euro (150 lei) per persoană
- Vizită cu degustare de 7 vinuri: 40 euro (200 lei) per persoană
- Vizită cu degustare de 5 vinuri și prânz: 70 euro (300 lei) per persoană
- Vizită cu degustare de 7 vinuri și prânz: 80 euro (400 lei) per persoană

Castelul din Cetatea de Baltă. Facebook
Castelul Bethlen-Haller, o comoară culturală renăscută
Castelul dispune de facilități de cazare pentru grupuri de cel puțin 20 de persoane, fiind preferat pentru evenimente corporate și retreaturi private.
Renovat și recondiționat timp de 20 de ani, Castelul Bethlen-Haller „șoptește” povești de demult, amintind de bogata tradiție nobiliară a regiunii.