Casa Albă îşi dezvăluie intenţiile cu privire la redeschiderea închisorilor CIA

Casa Albă îşi dezvăluie intenţiile cu privire la redeschiderea închisorilor CIA

Casa Albă a negat că proiectul de ordin executiv, prin care se cere revizuirea metodelor de interogare a suspecţilor de terorism şi menționează posibilitatea redeschiderii închisorilor secrete din ţări terţe operate de către CIA, aparţine administraţiei Donald Trump.

O copie a proiectului de ordin executiv ajunsese în mâinile jurnaliștilor cu câteva ore mai înainte de acest anunț.

„Nu vorbim de un document elaborat de Casa Albă. Nu am nicio idee de unde a venit acesta, dar pot să spun că nu este un document al Casei Albe”, a declarat purtătorul de cuvânt Sean Spicer, referindu-se la un document

Respectivul document le cere înalţilor oficiali din serviciile de securitate să îi „recomande preşedintelui dacă să reiniţieze programul de interogare a teroriştilor străini de mare importanţă, care să fie desfăşurat în afara Statelor Unite, şi dacă un astfel de program ar trebui să includă bazele de detenţie operate de CIA”.

Pe de altă parte, documentul atrage atenţia că legile americane trebuie respectate în permanenţă şi respinge explicit tortura.

Senatorul republican John McCain a reacţionat imediat faţă de proiectul de ordin executiv care a ajuns în presă şi a avertizat că va respinge orice eforturi ale miliardarului republican de a reintroduce aşa-numitele „tehnici dure de interogare”. Senatorul McCain este un supravieţuitor al tehnicilor de tortură, după ce a fost ţinut ostatic cinci ani şi jumătate de forţele nord-vietnameze în timpul Războiului din Vietnam.

Preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate a Senatului a subliniat, într-un comunicat, că preşedintele poate semna orice ordine executive vrea, dar „legea este lege”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News