Cărți de identitate electronice. Guvernul a aprobat două proiecte importante

Cărți de identitate electronice. Guvernul a aprobat două proiecte importantecarte de identitate Sursa foto: MAI

Cărți de identitate electronice și digitalizarea unor activități notariale în România. Guvernul a anunțat aprobarea celor două proeicte de digitalizare a serviciilor publice.

Cărți de identitate electronice în România

Guvernul a anunțat aprobarea unor noi proiecte menite să simplifice accesul cetățenilor la documente oficiale și proceduri notariale.

Un demers important este introducerea cărților de identitate electronice, care vor putea fi accesate direct de pe telefonul mobil.

Românii vor avea cărți de identitate electronice

Unul de proiectele aprobate de Guvern prevede digitalizarea cărților de identitate, o investiție de peste 380 de milioane de lei, ce va fi finanțată prin PNRR.

Noile buletine vor fi disponibile în format electronic și vor putea fi stocate pe telefon.

Informațiile de pe cartea de identitate vor fi aceleași ca cele din formatul fizic

Digitalizarea cărților de identitate și a pașapoartelor presupune realizarea unor versiuni electronice ale acestor documente.

Aceste versiuni vor conține aceleași informații care se regăsesc pe cipurile cărților de identitate și pașapoartelor fizic

Ele vor include și o fotografie a titularului, dar nu vor include amprentele digitale.

Carțile de identitate digitale vor avea un caracter opțional

De precizat că aceste documente electronice vor avea un caracter opțional. Ceea ce înseamnă că documentele digitale vor fi create doar pe bază de cerere.

Inovația electonică va facilita accesul la documentele oficiale și va permite utilizarea lor în diverse contexte, fără a necesita prezența fizică a cărții de identitate.

Se schimbă cărțile de identitate

Sursa foto. EVZ

 

În acest fel, românii vor avea libertatea de a alege între documentul fizic și cel digital, cu mențiunea că folosirea versiunii digitale va fi opțională.

Digitalizarea sistemului notarial

Un alt proiect major al Guvernului vizează digitalizarea sistemului notarial. Acesta are ca scop îmbunătățirea interacțiunii între notarii poblici și cetățeni.

În acest fel, multe proceduri notariale se vor putea face online, eliminând necesitatea prezenței fizice la notar pentru o serie de acte și procese juridice.