Carnea arsă, pericol pentru sănătate. Consecințele pe care le are asupra organismului

Carnea arsă, pericol pentru sănătate. Consecințele pe care le are asupra organismuluiSursa foto: Dreamstime.com

Sezonul grătarelor a început de ceva vreme, iar mulți români aleg la final de săptămână să prepare carnea în acest fel. Medicii au explicat cât de periculoasă este carnea pe grătar pentru sănătate.

Mulți români consideră că dacă prepară carnea pe grătar este mai sănătoasă, dar atunci când este mult prea arsă reprezintă un mare pericol pentru sănătate. Experții în nutriție au o serie de recomandări legate de modul în care ar trebui să gătim carnea. Specialiștii de la agenția pentru protecția consumatorilor și siguranța alimentară și nutriție din Spania (Aecosan) au explicat că în carnea arsă se găsește o substanță numită acrilamidă, care este posibil cancerigenă.

Această substanță este formată din aminoacizi și zaharuri. Chiar dacă aceste două ingrediente se află în foarte multe alimente, efectele pe care le au cele două în combinație asupra organismului trebuie luate în serios. Experții de la agenția din Spania au realizat de-a lungul anilor mai multe experimente, unul dintre ele referitor la carnea arsă fie pe grătar, fie în tigaie, iar rezultatele nu sunt pozitive.

Cât de periculoasă este carnea arsă pe grătar sau în tigaie

Experimentul agenției din Spania a fost realizat pe șobolanii care au mâncat carne arsă. Studiul a avut un  rezultat îngrijorător. Toți șobolanii au dezvoltat mutații genetice și tumori, mai ales, la nivelul glandelor mamare și a tiroidei. În plus, specialiștii au observat și anumite afecte asupra sistemului nervos al șobolanilor. Chiar dacă studiile în acest sens nu sunt destul de consistente, specialiștii susțin că ar trebui luate în serios.

Astfel, este recomandat să evitați carnea arsă ori alte preparate care sunt mult prea bine făcute pe grătar sau în tigaie. Este important de precizat că nu numai carnea arsă sau alte produse mult prea făcute pot avea consecințe grave asupra sănătății. Și anumite fructe și legume pot avea efecte negative asupra organismului. Există o gamă largă de alimente care ne pot provoca mari probleme dacă le consumăm în mod greșit. Secretul constă în sâmburii sau semințele pe care unele legume le au. În plus, cantitatea consumată nu trebuie să fie excesivă.

Ne puteți urmări și pe Google News