Carmen Șerban despre Leo de la Strehaia: Are să-mi dea 6.500 de euro
- Maria Pană
- 25 martie 2026, 22:06
Carmen Șerban. Sursa foto: arhiva EVZCarmen Șerban a făcut dezvăluiri halucinante despre Leo de la Strehaia la o emisiune online. Artista a povestit că celebrul om de afaceri îi este dator și acum o sumă de bani deloc de neglijat.
Carmen Șerban îi bate obrazul lui Leo de la Strehaia
Artista a povestit faptul că iubirea dintre ea și Leo i-a adus o gaură în buzunar. Mai exact aceasta a explicat că deși bărbatul spunea că aruncă cu banii, pe ea au ocolit-o. Nu de alta, dar a ieșit din relație și cu inima frântă și cu banii luați.

Carmen Șerban și Leo. Sursa foto Captură video
”El mie nu mi-a cumpărat nicio mașină, niciun apartament. Ba din contră, a ieșit din viața mea cu o datorie de 6,500 de dolari pe care nici azi nu mi i-a dat”, a spus cântăreața.
Nu a câștigat nimic de pe urma lui, ba a ieșit în pagubă
Solista a continuat acuzațiile. Mai exact a explicat că în relația cu celebrul Leo ea a avut numai de pierdut. ”Eu am făcut melodii pentru el, dar nu am avut niciodată nimic de câștigat de pe urma lui.
Mi-a dat o singură dată un cadou un lanț de au cu brățară care au fost de 14-15 grame. Și eu i-am făcut cadou o brățară de vreo 28 de grame, deci... am ieșit în pagubă. De fiecare dată când veneam cu avionul de la București la Timișoara eu plăteam avionul, nu el”, a explicat Carmen Șerban.
”Am mințit poporul cu televizorul”
Iar acum, la zeci de ani de când s-au despărțit, artista a recunoscut că a mințit când lăsa să se interpreteze că el ar fi un tip generos. ”El nu a fost sponsorul meu. Eu am mințit poporul cu televizorul atunci, dar eram foarte îndrăgostită.
Și i-am scris melodiile alea de drag. Eram tânără și proastă. Nu regret, numai spun. Eu am mințit poporul cu televizorul și am zis că e sponsorul nostru că să îi fac o imagine bună. Eu nu știam că el e însurat”, a încheiat interpreta.