Cele mai bune mașini second hand. Pontul dat de specialiști pentru cumpărarea de vehicule rulate

Cele mai bune mașini second hand. Pontul dat de specialiști pentru cumpărarea de vehicule rulate Sursa foto: Arhiva EVZ

În momentul în care cumperi o mașină, la mâna a doua, trebuie să ții cont de mai mulți factori, dar cel mai important de marca acesteia. Specialiștii în domeniu au realizat un top care cuprinde zece tipuri de autoturisme care se strică rar.

În primul rând, spun specialiștii în acest domeniu, este foarte important ca mașina să fie dusă la un service auto autorizat, unde să fie analizată în detaliu. Acest fapt te va scuti în viitor de foarte multe bătăi de cap și de cheltuieli inutile.

De obicei, dacă mașina a făcut parte dintr-o flotă a unui mare brand sau a unei firme corporatiste, nu trebuie să va faceți prea mari probleme, deoarece, de regulă, sunt verificate la zi, iar pisele cu probleme au fost deja înlocuite.

Topul celor mai bune mașini

Specialiștii în domeniul auto au realizat un top, cu zece mărci de autoturisme, care au peste 100.000 de kilometri rulați, și sunt foarte fiabile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe primul loc este Fordul Fiesta, cu ani de fabricație 2008-2017, cu motorizare pe benzină. În acest caz, cele mai multe probleme au apărut la caroserie și la instalația electrică, dar aproape niciodată la motor.

Locul doi este ocupat de Honda Civic, cu motor diesel. În cazul mașinilor fabricate între 2006 și 2012, doar 15 la sută dintre ele au avut probleme la motor. Cele mai multe intervenții au fost făcute pe partea  de baterii sau pe sistemul de frânare.

Pe locul trei regăsim un Ford Focus, cu motor diesel, produs între anii 2011 și 2018. Doar la 18 la sută dintre mașini au fost raportate probleme la partea de motor, la bateria electrică sau la cutia de viteze.

Următoarea mașină care s-a clasat pe locul patru este Toyota Avensis, produsă între anii 2003 și 2009. Doar 14 la sută din aceste mașini au revenit la service pentru probleme legate de senzorii de la motor, pompele de carburanți sau probleme cu amortizoarele.

Skoda Octavia este doar pe locul șase

O altă mașină care poate fi văzută încă des și pe șoselele din România este BMW, Seria 3, produsă între anii 2012 și 2018. Autoturismul are un motor care nu te las la greu și care trage bine chiar și după un număr însemnat de kilometri. Specialiștii susțin că doar 17% dintre modelele de BMW Seria 3 au avut probleme la instalațiile electrice și la cele de aer condiționat.

Următoare mașină care ar merită să o cumpărați dacă vă gândiți la o achiziție second hand, este Skoda Octavia, produsă între anii 2004 și 2013. Chiar dacă au motoare diesel, la aceste mașini cele mai multe defecțiuni s-au raportat la caroserie, și abia mai apoi la partea de motorizare.

Pe următoarele locuri sunt Honda Civic, Kia Ceed, toyota Avensis și Toyota RAV4, scriu cei de la Promotor.