Seria 3 de la BMW, acum și break

Seria 3 de la BMW, acum și break

Gama BMW Seria 3 este completată cu o versiune break. Touring-ul, așa cum este el numit de producătorul auto bavarez, va fi lansat în România la toamnă.

BMW a prezentat versiunea break - Touring, așa cum apare în portofoliul producătorului bavarez - a gamei Seria 3.

Acestea sunt primele imagini oficiale cu modelul care va ajunge în showroom-urile din România în luna septembrie.

Touring-ul este cu aproape 10 centimetri mai lung decât berlina BMW Seria 3. Break-ul are și un ampatament superior (cu cinci centimetri) - două detalii importante, care conturează caracterul practic al modelului.

Portbagajul are o capacitate de 495 de litri (cu 35 de litri) peste ceea ce oferă berlina Seria 3.

Cu ocazia lansării, BMW va oferi Touring-ul în trei versiuni: 328i (benzină), 320d și 330d (ultimele două - turbodiesel).

Transmisia (la puntea spate) va fi asigurată de o cutie de viteze manuală cu 6+1 trepte (standard) sau (opțional) de una automată cu 8+1 rapoarte.

Cea mai ieftină versiune a noului BMW Seria 3 Touring va costa în România 31.558 de euro cu TVA inclusă.

BMW Seria 3 Touring concurează în segmentul mediu premium cu Audi A4 Avant și Mercedes-Benz Clasa C Estate