Din cuprinsul articolului
Caragiale a triumfat acum 123 de ani în justiție! Marele dramaturg a demonstrat în instanță că nu a plagiat așa cum susținea un rival al său.
Marele dramaturg a fost toată viața un fin observator al vieții și un dramaturg de talent. Nu s-a sfiit să-și atace confrații lipsiți de talent.
Caragiale a trezit antipatia unui „confrate”
Caragiale nu se sfia să critice prestațiile literare ale aspiranților. Data de 6 mai 1901 a stârnit o furtună. Marele dramaturg a decis să critice în „Moftul român” prestația literară a unui scriitor netalentat Constantin Al. Ionescu. Acesta semna cu pseudonimul „Caion”. Nenea Iancu a ironizat lipsa de calitate a textului, sintetizând articolul său sub titlul „Un frizer-poet şi o damă care trebuie să se scarpine-n cap”. Practic, susținea Caragiale, tot ce atrăgea atenția în text era părul iubitei autorului.
„Caion” a căzut în plasa unor rivali ai lui Nenea Iancu. Aceștia i-au exploatat ura și l-au direcționat să îl acuze de plagiat pe Caragiale. Evident, „Caion” a decis să atace, tot literar, într-o altă revistă literară.
Caragiale se pomenește în decembrie 1901 cu acuzația de plagiat formulată de „Caion”
Pe 30 noiembrie 1901, în „Revista literară”, apare articolul lui „Caion”, intitulat „Domnul Caragiale”. Articolul susține că marele dramaturg ar fi plagiat năpasta după o piesă dramatică maghiară. Aceasta ar fi aparținut lui Kemeny Isztvan și s-ar fi numit „Nenorocul”. „Caion” continuă atacul pe 10 decembrie 1901, când apare și un fragment din presupusa operă maghiară pe care ar fi plagiat-o Caragiale.
Dramaturgul s-a adresat bunului său prieten Barbu Ștefănescu Delavrancea care l-a reprezentat pe marele dramaturg ca avocat.
Procesul și recursul
Caragiale și Delavrancea au cercetat publicistica maghiară dar numele autorului maghiar și al operei sale au fost de negăsit. Practic, incitat de Alexandru Macedonski, tânărul „Caion” ar fi inventat și numele autorului și opera presupus plagiată. „Caion” a replicat susținând că în „Năpasta” este o influență clară a lui Tolstoi, autor rus care scrisese „Puterea întunericului”. Evident, nu a stat în picioare această pledoarie a lui „Caion”.
La 11 martie 1902, justiția s-a pronunțat în primă instanță. Caragiale trebuia să primească daune de 10 000 lei. Caion datora statului o amendă de 500 lei și urma să petreacă 3 luni după gratii. În plus, acuzația de plagiat nu a fost confirmată.
La recurs, Caion va fi însă achitat. Caragiale nu a mai perseverat. A fost mulțumit că acuzația de plagiat nu fusese dovedită.
