Sursa: EVZPrima mizerie securistoidă a sezonului, punerea pe piață cu complicitatea televiziunii naționale a unui film propagandistic marca „Recorder”. A fost făcut ca să acuze Curtea de Apel București de conspirație în vederea scăpării corupților de răspunderea penală prin metoda tergiversării cauzelor până la împlinirea termenului de prescripție. A doua, Emilia Șercan. Adică acuzațiile de plagiat aduse de ea tezei de doctorat susținute acum vreo 16 ani de ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Prima mizerie a demontat-o statistica. Într-o „Informare publică” dată publicității recent. Liliana Arsenie, președintele Curții de Apel București, a demontat cu probe minciunile pe care s-a construit materialul „Recorder”. A arătat că nu a existat nici măcar un singur dosar tergiversat în vederea prescripției. 86,36% dintre dosarele de corupție ajunse pe rolul Curții de Apel București erau prescrise la momentul sesizării instanței.
Restul, până la 100%, au fost 3(trei) dosare de corupție prescrise în cursul judecății la CAB. În primul dosar, prescripția a intervenit la 9 zile, în următoarele două, la 3 și la 5 luni. Cu alte cuvinte, instanța a fost sesizata cu cauze aflate deja în buza termenului legal.
A doua tentativă de mână de ajutor dată lui Nicușor Dan și găștii useriste, în curs de a pune mâna pe cele mai importante pârghii de putere ale Statului, vine de la Emilia Șercan. Pentru că avocatul Radu Marinescu, ministru al Justiției, încurcă serios planurile Noului Stat Paralel de numiri la parchete, imediat după eșecul combinației Recorder, fosta jurnalistă de casă a lui Sorin Ovidiu Vântu a ieșit cu o nouă servită. Potrivit acesteia, Radu Marinescu s-ar face vinovat de plagiat.
Nu m-a interesat niciodată ce are de spus Emilia Șercan în materie de plagiate. Asta, din simplul motiv că teza sa de licență este metastazată cap-coadă de plagiat. Unul cras, după Monica Macovei și Mircea Toma printre mulți alții. Să-i revedem istoria care adus-o în postura de expert în plagiate, deși nu orice servită primită de ea de la servicii și este plagiat. Să fie clar, comit și eu un soi de auto-plagiat, pentru că am mai scris pe această temă. Mai mult, o voi mai face, până când Emilia Șercan se va pronunța și în privința propriului delict academic.
Acum 9 ani, pe la sfârșitul lui mai 2017, în media bubuia o informație preluată din publicația sibiană „Turnul Sfatului”, care lăsa cu gura căscată o parte a opiniei publice. Potrivit acelei știri, jurnalista Emilia Șercan, un soi de Eliot Ness al plagiatelor prinsă în pat cu Al Capone, își realizase lucrarea de licență pe bază de plagiat:
„La 13 ani după ce și-a copiat propria lucrare de licență care atesta că este jurnalist, Emilia Șercan, declara: «Libertatea de conștiință este sfântă pentru un jurnalist». La 14 ani de la scrierea lucrării, Șercan părăsea în lacrimi platoul emisiunii Profesioniștii având pe buze un autodenunț: «În momentul ăsta mă simt o mare impostoare!» Când în urmă cu o lună și jumătate, Emilia Șercan declara în emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă difuzată la TVR, că se simte o mare impostoare nimeni nu a bănuit că se referă și la altceva decât la «compromisul vieții» ei – acela că în 2008, pleca de la Evenimentul Zilei pentru a lucra (pentru 8.500 de euro lunar) la Realitatea-Cațavencu, controlată de mogulul Sorin Ovidiu Vântu.
În trecutul jurnalistei de investigație, care și-a făcut în ultimul an un titlu de glorie din expunerea plagiatelor unor puternici ai zilei – Oprea, Tobă, Negoiță, Onțanu, Licu, Stănișoară, inclusiv Laura Codruța Kovesi, se ascunde, culmea ironiei, propriul plagiat, pe care, spre deosebire de compromisul cu Vântu devoalat de Eugenia Vodă, nu l-a expus nimeni până acum. Emilia Șercan, absolventă, în 2003, a Facultății de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, a plagiat bucăți întregi în lucrarea sa de licență intitulată «Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la libertatea de exprimare».
Cele două cărți din care a copiat sunt «Jurisprudența europeană privind libertatea de exprimare», cu subtitlul «Aspecte privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului», care îi are ca autori pe Monica Macovei, Mircea Toma, Ana Coculescu (coordonator) și Adrian Tudorică și «Ghid juridic pentru jurnaliști» (ediția a III-a), scrisă de Monica Macovei, Adriana Drăgăliță și Dan Mihai. Ambele cărți au fost publicate în 2002. Forma de plagiat îmbrățișată cu predilecție de jurnalistă este cea a reformulărilor și a amestecului deliberat între fragmente și texte preluate și munca proprie“, se mai spunea în documentul care însoțea copii ale lucrării de licență.
Prima reacție a jurnalistei a fost una de tip „mâță-n sac”, consemnată de jurnaliști sub forma „nu a dorit să comenteze acuzațiile care i se aduc”. A formulat însă un punct de vedere pe pagina sa de Facebook, potrivit căruia, în mare, nu mai știa ce a scris în lucrare, dar urma să verifice repede la facultate - „sper ca marți” - pentru a „putea stabili autenticitatea lucrării”(sic!). După această precizare - una demnă de bancul în care Bulă a trebuit să caute acasă portofelul dirigintei, ca să poate spune dacă i l-a furat din poșetă sau nu - jurnalista perora pe larg despre realizările sale în combaterea flagelului plagiatelor și interesele majore de a i se închide gura. Ironie maximă a sorții, în acele zile, Emilia Șercan își lansa la Bookfest cartea „Fabrica de doctorate”.
Imediat, subiectul a început să se dea de-a rostogolul. Câteva săptămâni mai târziu, ziarul „Adevărul“ a obținut o copie a tezei de licență elaborată de Emilia Şercan. Potrivit acesteia, jurnaliștii au descoperit ceea ce se așteptau, dar nu le venea să creadă:
„Paragrafele despre care «Turnul Sfatului» a spus că ar fi suspecte de plagiat se regăsesc și în copia conformă cu originalul, pe aproximativ zece pagini din cele 90 ale lucrării. Emilia Şercan nu a putut fi contactată pentru a-și prezenta punctul de vedere, până la publicarea acestui material. În cursul săptămânii trecute, ea s-a deplasat la Sibiu pentru a-și verifica lucrarea. Ulterior acestui episod, Emilia Şercan nu a mai dorit să facă vreo declarație publică, anunțând că are în curs de derulare o investigație proprie.”
Mi s-a părut acum nouă ani, mi se pare și acum, foarte corect faptul ca Emilia Șercan să spună ceea ce are de spus cu privire la acuzația de plagiat, probată cu aceeași tărie și în aceeași măsură în care ar trebui probate toate acuzațiile de acest fel. Cu atât mai mult cu cât, nouă ani înseamnă o perioadă de timp în care „investigația proprie” promisă de jurnalistă putea fi făcută, chiar dacă ea ar fi ieșit mai voluminoasă decât capodopera lui Lev Tolstoi, romanul „Război și pace”.
În loc să să-și demareze „investigația proprie”, jurnalista, să-i zic așa, a trimis mai întâi o notificare universității sibiene, prin care a avertizat instituția să nu permită consultarea lucrării de licență fără acordul ei. Pentru că instituția nu s-a conformat, fosta studentă plagiatoare a formulat un potop de plângeri împotriva Universității Lucian Blaga din Sibiu. Respinse ca neîntemeiate.
Spuneam mai sus că nu m-a interesat niciodată ce are de spus Emilia Șercan în materie de plagiate. Asta, pentru că nu mă interesează oferta unui spărgător de locuințe de a-mi monta o încuietoare la ușa casei mele. În general vorbind, nu au cum să se ocupe pedofilii de administrarea grădinițelor de copii.
În final: Doamna Emilia Șercan, ce v-a ieșit la „investigația proprie”, aceea promisă ferm acum nouă ani?
Recomandările noastre
