Captură grea pentru polițiștii din Argeș. Unde l-au prins pe un evadat?!

Captură grea pentru polițiștii din Argeș. Unde l-au prins pe un evadat?!

Polițiștii din Argeș l-au prins, în această dimineață, pe deținutul care a reușit să evadeze dintr-o clinică medicală.

Pentru prinderea bărbatului, oamenii legii au tras focuri de armă, fără a fi rănite persoane sau provocate pagube, scrie Cancan.

Reprezentanții Poliției Argeș au declarat că în urma căutărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota l-au găsit pe bărbatul evadat pe un teren viran de pe raza localității Albota.

„Pentru prinderea acestuia a fost efectuat uz de armă, fără a fi rănite persoane sau provocate pagube”, au declarat sursele citate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bărbatul se află în custodia luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și va fi condus la sediul poliției pentru luarea măsurilor legale care se impun. Deţinutul Ioniță Florin Cristian, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 2 ani și 1 lună de închisoare pentru lovire sau alte violențe, a plecat miercuri de la un centru medical din Pitești, unde se afla pentru investigații de specialitate.