Capsula timpului, găsită în Franța. Mesajul din interior, intact după 100 de ani

Capsula timpului, găsită în Franța. Mesajul din interior, intact după 100 de ani

O plimbare pe un câmp a dus la descoperirea unui obiect cu mare însemnătate istorică, de peste 100 de ani.

Un mesaj istoric a fost descoperit după mai bine de un secol după ce a fost redactat de un soldat german. Evenimentul s-a petrecut datorită întâmplării, pentru că, în luna septembrie, un cuplu care se plimba în regiunea Alsacia, din partea de est a Franței, a găsit, pe un câmp, o capsulă mică de aluminiu. În interior se afla o bucată de clac, pe care era scris un mesaj. Timpul a lăsat urme, pentru că textul este destul de greu de descifrat.

Se transmiteau prin porumbei călători

Se pare că anul redactării este ori 1910, ori 1916, dar specialiștii care l-au studiat înclin să valideze prima variantă. „Plutonul Potthof intră sub foc în timp ajunge la granița vestică a câmpului de paradă, plutonul Potthof răspunde la foc și se retrage după o perioadă.

În Fechtwald jumătate din pluton a fost scos din acțiune. Plutonul Potthof se retrage cu pierderi majore”, este conținutul biletului, scris în limba germană, conform jurnaliștilor britanici de la BBC.

Astfel de mesaje erau transmise de soldați și în Primul Război Mondial (1914 - 1918), cu ajutorul porumbeilor voiajori. Se pare însă că, în acest caz ar fi vorba despre un bilețel scris înaintea izbucnirii marii conflagrații. Dominique Jardy este curator al Muzeului Linge și crede că biletul a luat naștere în anul 1910.

Au mai existat astfel de bilete 

Specialistul este de părere că biletul a ieșit la suprafață după ce a fost acoperit atâția ani de pământ. Au mai existat în trecut cazuri asemănătoare cu bilete scrise în timpul Primului Război Mondial și care la acea vreme nu au mai ajuns la destinație. La acea vreme, soldatul german era detașat în Ingersheim, pe atunci parte a Germaniei. Acum, regiunea aparține Franței.

Cuplul care a făcut descoperirea a dus biletul la un muzeu situat în Orbey, și care comemorează bătălia de la Le Linge din Munții Vosgi ce a avut loc în 1915.