Închinăciune celor 678 de soldați români morți de epuizare și de foame în lagărele germane din Alsacia

Închinăciune celor 678 de soldați români morți de epuizare și de foame în lagărele germane din Alsacia

Soultzmatt este un oraș din apropierea sediului Consiliului Europei, Strasbourg. Aici sunt îngropați 678 de soldați români, care au luptat alături de Antantă, au fost luați prizonieri și au murit de epuizare și foame în lagărele germane din Alsacia, în pofida încercărilor localnicilor de a-i ajuta.

Ultimul președinte care și-a omagiat compatrioții căzuți departe de țară în Marele Război a fost Emil Constantinescu. După vizita din octombrie 1997, a revenit pentru a se reculege în cimitirul din Soultzmatt la 3 octombrie 2019, în aceeași zi în care a prezentat, la Consiliul Europei, „Inițiativa Levant pentru Pace Globală”. A fost întâmpinat de același primar, Jean-Paul Diringer, în biroul căruia a revăzut tabloul lui Ștefan Câlția, oferit Municipalității de președintele României în 1997. Pentru a marca această vizită, primăria din Soultzmatt a arborat drapelele României și Franței în piața centrală a orașului.

Cimitirul, înființat în 1919

În cimitirul memorial, înființat în 1919 și întreținut de către statul francez în semn de omagiu adus sacrificiilor românești pe Frontul de Vest, președintele României din perioada 1996-2000, însoțit de primarul Jean-Paul Diringer, a depus un buchet de flori și a ținut un moment de reculegere în amintirea celor dispăruți acum peste 100 de ani. În Cartea de onoare a Primăriei din Soultzmatt au rămas cuvintele lui Emil Constantinescu: „Un pieux hommage aux prisonniers roumains décédés dans le camp allemand de Saultzmatt, victimes de la Première Guerre Mondiale.”