Cannes 2018. Ioan Lazăr, corespondent Evenimentul Zilei, se află la Cannes, de unde ne trimite detalii calde din culisele celui mai important festival de film din Europa.

    Încercam,  în corespondența precedentă, o trecere în revistă a prezențelor românești la Cannes-ul anului 2018.  Aceasta se cere, desigur, lărgită. Am comis, însă,  cu voia noastră,  o omisiune, știind  că foarte curând   evenimentului  respectiv  îi vom acorda atenția meritată.

Este  vorba de omagierea lui Marin Karmitz. Se poate spune  că, de fapt, ziua de vineri, 11 mai,  a fost consacrată acestuia, făcând parte dintr-un program devenit deja tradițional  – Cannes Classics. Ni se  reamintește fie că suntem contemporani cu mari cineaști, fie că opera lor se cuvine a fi anume celebrată. Uneori,  momentul se  construiește și prin invitarea personalității în festival. Este astfel  rândul lui Marin Karmitz în cadrul acestui apropiat prim week-end al festivalului.

   Mulți cinefili știu, desigur, despre cine este vorba. Celor mai tineri le propunem o fugară schiță biografică a sărbătoritului  de azi de pe Coasta de Azur.  Marin Karmitz s-a născut la București, la 7 octombrie 1938, având să plece din România la vârsta de 7-8 ani. A călătorit cu vaporul de la Constanța la Nisa. Se stabilește  în Franța, unde și-a făcut mai târziu studiile în specialitățile cinematografului, la IDHEC(1957-1959).  Devine curând cel mai tânăr asistent de regie din Franța, lucrând cu regizorul Pierre Kast. A fost, de asemenea,  asistent la „Cleo de la 5 la 7”, celebrul film semnat de Agnes Varda, și ea prezentă la Cannes la această ediție. A lucrat cu Godard la unul din scheciurile incluse în  „Șapte păcate capitale”.

Ioan Lazăr, corespondent Evenimentul Zilei

   A venit curând și momentul intrării sale în producție, realizând „Nuit noire, Calcutta”(1964), după Marguerite Duras. Filmul următor, „Comedie” adapta o piesă a lui  Samuel Beckett. Realizând trilogia politică alcătuită din „Sept jours ailleurs”(1967), „Camarades”(1969) și „Coup pour coup”(1972)  a fost acuzat de maoism, ca adept al Stângii proletare.

   Cam la atât se rezumă activitatea sa regizorală. Dealtminteri, înființând în 1967 MK2,  se consacră activității de producție, după care, din 1974, se ocupă și de distribuția filmelor.  Produce vreo sută de titluri pentru a distribui 400, având în posesie un catalog de 600 de filme. Deține  în Paris 12 săli și 68 de ecrane, iar în Spania 10 săli cu 128 de ecrane. Rețeaua sa este una  dintre cele mai mari, iar afacerile au înflorit. Aceasta a făcut ca, în 2009, să se situeze pe locul 491, într-un top al celor mai bogați oameni din Franța, cu o  avere estimată  la 40 milioane de euro. Din 2005 încredințează afacerea lui Nathanael, unul dintre cei doi copii ai săi.  Și bilanțul artistic este impunător: 40 de filme în selecțiile Cannes-ului, 3 premii Palme d` Or, un Urs de Aur(Berlin), 3 Lei de Aur(Veneția), 3 nominalizări la Oscar, 25 de César-uri.

   Președintele festivalului, domnul Pierre Lescure,  ținea să amintească  adeziunea  la revolta cineaștilor din mai 1968, marcând astfel militantismul acestuia. Revăzând filmul său „Coup pour coup” (programat la 14,30, sala Bunuel) devine parcă și mai limpede tipul de cinema pe care l-a cultivat în întreaga sa carieră. Este un fals documentar, povestea unei greve spontane dintr-o intreprindere de textile unde majoritatea lucrătoarelor sunt femei. Felul în care, bucată cu bucată, sunt demontate stratagemele patronului denotă luciditatea și realismul abordării. 

   Nu este locul aici să trecem în revistă multele filme  pe care le-a produs în respectul calității de„ autor”  a cineaștilor. Ele se impun, de asemenea,  și  prin problematica socială și  umană. A  lucrat și  a susținut valori de prim plan ale cinematografului contemporan, de la Godard, la Resnais, Chabrol, Malle, Kieslowski, Frații Taviani, Angelopoulos, Van Sant, Doillon, Hong Sang-soo, Haneke, Assayas, Xavier Dolan, Kiarostami.

    Nu am înțeles, totuși, de ce,  în pliantul-afiș al momentului omagial,  nu a fost menționat și numele lui Lucian Pintilie,  cu care Marin Karmitz a colaborat la realizarea unor filme remarcabile: „Balanța”(1992), „O vară de neuitat”(1994), „Prea târziu”(1996), „Terminus Paradis”(1998, Marele premiu special al juriului la Veneția). Poate este o  o omisiune întâmplătoare, pentru că, altminteri, Marin Karmitz  însuși  l-a apreciat întotdeauna pe cineastul român. Mă conving de aceasta recitind afirmațiile producătorului  în cadrul unei convorbiri pe care am  purtat-o cu ani în urmă la Strasbourg: „Cred că Lucian Pintilie este un artist european, foarte român fiind, știind să aparțină istoriei sale naționale, personale, putând vorbi tocmai de aceea într-o manieră universală”.

     Realizator, producător, distribuitor, „exploatant” de săli, autor de cărți („Band à part”, 1995; „Profession producteur”, 2003), cu 50 de ani de carieră, Marin Karmitz este una din figurile legendare ale cinematografiei contemporane.