CANICULA face ravagii în Japonia: Peste 3.000 de oameni au ajuns la spital din cauza căldurii sufocante

CANICULA face ravagii în Japonia: Peste 3.000 de oameni au ajuns la spital din cauza căldurii sufocante

Japonia se confruntă cu o căldură sufocantă ce a condus la spitalizarea a peste 3.000 de persoane în doar o săptămână. Canicula a lovit Ţara Soarelui Răsare săptămâna trecută, după sezonul ploios şi un taifun care a provocat pagube importante.

Potrivit datelor oferite de Agenţia niponă pentru gestionarea dezastrelor, statistică în care se regăsesc doar oamenii transportaţi cu ambulanţa, 3.179 de persoane au fost duse la spital în perioada 14-20 iulie. Trei dintre cei care au avut nevoie de intervenţie de urgenţă au decedat, iar 1.096 au rămas în grija personalului medical.

În 46,5 la sută din cazuri, a fost vorba despre persoane în vârstă (peste 65 de ani), o categorie care corespunde unui sfert din populaţia Japoniei, relatează Mediafax.

În săptămâna precedentă, 2.473 de persoane au făcut apel la ajutor, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul săptămânii anterioare.

În fiecare an, mii de japonezi sunt afectaţi de temperaturile care depăşesc uneori 35 de grade Celsius la umbră. Zonele publice şi marea majoritate a locuinţelor sunt echipate cu aparate de aer condiţionat, dar unele persoane în vârstă sunt reticente în a le folosi sau nu ştiu să le folosească.

Autorităţile le cer locuitorilor să facă economie de energie, având în vedere că toate cele 48 de reactoare nucleare ale ţării au fost oprite, dar insistă asupra necesităţii folosirii moderate a aparatelor de aer condiţionat pentru a se evita incidentele legate sănătate.

În schimb, zonele deschise publicului (magazine, restaurante, săli de spectacole) au tendinţa de a folosi la maximum aparatele de aer condiţionat, până în punctul în care clienţilor li se face frig.