Când vor apărea pe piată primele maşini Volkswagen fără şofer. FOTO
- Antonia Hendrik
- 6 decembrie 2020, 17:18
Directorul executiv de la Volkswagen a declarat că vehiculele autonome vor fi gata să apară pe piață între 2025 și 2030.
Volkswagen se așteaptă ca mașinile autonome să fie „gata de vânzare” înainte de 2030. Directorul executiv al Volkswagen, cel mai mare producător de vehicule din lume din punct de vedere al vânzărilor, se aşteaptă ca maşinile autonome să fie oferite la vânzare între 2025 şi 2030.
Herbert Diess a declarat unei reviste că îmbunătăţirea performanţei cipurilor de computer necesare maşinilor autonome, precum şi evoluţiile în inteligenţa artificială, accelerează procesul.
Aşadar, într-un interviu acordat săptămânalului german Wirtschaftswoche, Herbert Diess, omul care conduce cel mai mare producător auto din lume, a declarat că performanța îmbunătățită a tehnologiei la mașinile fără şofer accelerează dezvoltarea lor pentru a putea ieşi cât mai repede pe piaţă.
„Este previzibil că sistemele vor putea în curând să stăpânească chiar şi situaţii complexe de conducere autonomă”, a spus Diess pentru revista săptămânală Wirtschaftswoche.
Producătorii auto din întreaga lume și-au concentrat în ultimii ani eforturile pe construirea unei mașini viabile fără șofer
Elon Musk, CEO Tesla, a declarat că un astfel de vehicul este „aproape”. În iulie, el a spus că „nu mai rămân provocări fundamentale”, ci doar „mici probleme”.
Diess a renunţat la BMW în 2015 şi a ajutat Volkswagen să se reformeze după scandalul emisiilor diesel cu un plan de investiţii pentru vehicule electrice de 73 miliarde euro.
În Marea Britanie sunt deja în curs de testare mașinile cu conducere autonomă. În octombrie, au început studiile cu șase mașini, ca parte a unui sistem de cercetare susținut de guvern numit „Project Endeavor”. Presa spune că Oxford este primul oraș care testează aceste maşini în Marea Britanie înainte ca testele să fie extinse şi la Londra dar şi în alte orașe.
Ministerul Transporturilor din Germania a trecut, de asemenea, la proiectul de legislație care să permită vehiculelor fără șofer să funcționeze pe străzi, nu doar în zone speciale, așa cum se întâmplă în prezent.
Într-un proiect document analizat de agenția de știri Reuters în octombrie, ministerul Transporturilor spune că trebuie create reglementări legale cu privire la maşinile autonome, care în prezent nu există, informează ca.movies.