CCR ar putea pronunța duminică, 28 decembrie, decizia asupra legii pensiilor magistraților

CCR ar putea pronunța duminică, 28 decembrie, decizia asupra legii pensiilor magistrațilorCurtea Constituțională a României. Sursă foto: Facebook

Curtea Constituțională ar urma să ia o decizie duminică, 28 decembrie, în privința obiecțiilor formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) față de legea care modifică regulile de pensionare și modul de calcul al pensiilor de serviciu pentru magistrați.

Curtea Constituțională ar urma să ia o decizie la finalul lunii decembrie

Înalta Curte a decis în unanimitate, pe 5 decembrie 2025, sesizarea Curții Constituționale, hotărârea fiind luată în ședința Secțiilor Unite ale ÎCCJ.

În motivarea transmisă, Înalta Curte arata că actul normativ contestat ar încălca mai multe prevederi constituționale și principii fundamentale. Magistrații susțin, printre altele, că noua reglementare ar:

  • introduce un tratament discriminatoriu în raport cu alte categorii profesionale care beneficiază de pensii de serviciu;
  • afecta independența sistemului judiciar;
  • conduce, în mod indirect, la desființarea pensiei de serviciu pentru judecători și procurori;
  • contravine standardelor europene stabilite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
  • nu ar respecta caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale;
  • ar folosi formulări imprecise și ar lăsa neclarificate aspecte esențiale, ceea ce afectează previzibilitatea și coerența legislației.
magistrat, pensii

Magistrat. Sursa Foto- Dreamstime

Contestația ÎCCJ, depusă la începutul lunii decembrie

Contestația Înaltei Curți a fost depusă la începutul lunii decembrie, după ce prim-ministrul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua variantă a legii. Noul proiect diferă de forma respinsă anterior de Curtea Constituțională printr-un singur element, respectiv extinderea perioadei de tranziție la 15 ani, față de 10 ani în primul proiect.

Primul proiect de lege care modifica regulile de pensionare ale magistraților și nivelul pensiilor a fost respins de Curtea Constituțională, tot în urma unei sesizări a ÎCCJ, motivul fiind că Guvernul nu a așteptat avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de asumarea răspunderii în Parlament.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

Principalele schimbări propuse în legea pensiilor magistraților

Principalele prevederi ale legii privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, sunt:

  • vârsta standard de pensionare pentru magistrați este stabilită la 65 de ani, la fel ca în sistemul public de pensii;
  • magistrații pot ieși la pensie doar dacă au minimum 35 de ani vechime;
  • pensiile sunt plafonate la cel mult 70% din venitul net avut înainte de pensionare;
  • pensionarea anticipată este posibilă în cazul unei vechimi de 35 de ani, însă magistrații care nu au împlinit 65 de ani primesc o penalizare anuală de 2% din cuantumul pensiei, până la atingerea vârstei standard;
  • creșterea vârstei de pensionare este aplicată etapizat.

În prezent, pensia de serviciu a magistraților este stabilită la 80% din ultimul salariu brut, nivel care face ca mulți magistrați pensionari să încaseze pensii cel puțin egale cu salariul avut înainte de retragerea din activitate.

2
1

1 comentarii

  1. Vanatorul/d.c. spune:

    ”N-au cum sa explice de ce au aruncat la gunoi voturile a aproape 10 milioane de romani! ND este un presedinte ilegitim, instalat in urma unei fraude uriase inceputa prin interzicerea candidaturii lui Georgescu si retragerea nejustificata a sprijinului USR pentru candidatura Elenei Lasconi. Acum romanilor li se prezinta instantanee din viata privata a unui cetatean care pleaca in drumetii prin padure cu familia, se duce in vizite la manastiri, danseaza la nunti, si ne reprezinta chiar in vizite oficiale in strainatate cu concubina si cei doi copii, el n-are agenda, nu comunica, umbla bezmetic si are dificultati de exprimare, traim un teatru absurd. In rest, jupanii au pus bicele pe romani si pe initiativa privata pentru a compensa jaful si cheltuielile aiuritoare ale unor bugetari paraziti si "speciali". Vegheat de acest CCR sinistru, poporul prizonier al aparatului de propaganda a stins deja lumina.” (M.Mandy)