Cancerul, depistat in embrioni

Cancerul, depistat in embrioni

Parintii vor putea sti din timp daca micutii lor vor avea sau nu cancer.

Cercetatorii britanici de la „University College Hospital” din Londra au dezvoltat o metoda prin care embrionii sunt testati pentru depistarea unei anumite gene, arata publicatia „The Times”.

Denumita de specialisti BRCA1, gena prezinta un risc crescut de dezvoltare a cancerului, dar nu-l cauzeaza intotdeauna. Astfel, parintii vor decide sa pastreze embrionii care nu poarta aceasta gena si sa accepte sa le fie distrusi embrionii la care exista risc de cancer pe viitor.

Femeile cu aceasta gena au un risc cu 40% mai ridicat de cancer ovarian. Gena mai poate dezvolta cancer de san si de prostata la barbati. Acestia mai pot transmite gena fiicelor lor.

Oamenii de stiinta asteapta ca metoda de testare sa fie aprobata in cateva luni de Autoritatea de Embriologie si Fertilizare Umana din Marea Britanie, care si-a aratat deja sprijinul. Metoda va fi utila mai ales in cazul familiilor cu membri bolnavi de cancer.

Ne puteți urmări și pe Google News