Cancelarul Austriei, anunț tranșant: „În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”

Cancelarul Austriei, anunț tranșant: „În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria” Schengen. Sursa foto: dreamstime.com

Cancelarul Austriei a declarat, marţi, într-o emisiune la postul public de televiziune, că Viena îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Mai mult, cancelarul Austriei spune că nu are de gând să-şi schimbe opinia la Consiliul JAI din 8-9 decembrie, relatează presa austriacă. Aflat la Tirana, cancelarul austriac Karl Nehammer, a confirmat ulterior această poziţie.

Ministrul a dezmințit informaţiile potrivit cărora Austria ar putea ceda presiunilor la Consiliul miniştrilor de interne din UE care are loc în 8 decembrie la Bruxelles: „În acest moment, refuzăm extinderea Schengen cu România şi Bulgaria”, a mai spus oficialul

Cancelarul Austriei, anunţ tranţant:  Bulgaria şi România trebuie să fie tratate „la pachet”

De asemenea, nu va exista nici o aprobare condiţionată a aderării la Schegen, adică aderarea la vară, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii - a precizat un purtător de cuvânt al ministrului într-un interviu acordat cotidianului „Kleine Zeitung”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Protecţia frontierelor, spun oficialii austrieci, pur şi simplu nu funcţionează, iar Bulgaria şi România trebuie să fie tratate la pachet, a mai declarat cancelarul Austriei, cu privire la aderarea celor două ţări la Spaţiul Schengen.

Bulgaria amenință Austria cu contramăsuri

Bulgaria amenință cu contramăsuri în cazul în care Țările de Jos și Austria vor refuza aderarea la Schengen, a declarat prim-ministrul, adăugând că „bunul simț poate prevala” în zilele rămase până la votul crucial.

Bulgaria, România și Croația sunt toate gata să se alăture spațiului Schengen fără pașapoarte, potrivit ultimelor misiuni ale experților Comisiei Europene, deși Țările de Jos și Austria și-au exprimat opoziția: olandezii se opun ferm aderării Bulgariei, în timp ce Austria este împotriva Bulgariei și României.

Premierul nu a precizat care ar putea fi măsurile de represalii ale Bulgariei, dar a spus că „speranța noastră este că nu va trebui să facem asta”. Informația neoficială de la Sofia este că, dacă Olanda nu își retrage obiecția, Bulgaria ar trebui mai întâi să blocheze candidatura lui Hans Leijtens la șefia Frontex.

Mai mult, autoritățile bulgare susțin că pozițiile premierului olandez și ale cancelarului austriac sunt dictate mai degrabă de considerente politice interne decât de deficiențe concrete în implementarea regulilor Schengen de către Bulgaria, relatează euractiv.com.