Prin broşuri, spoturi televizate, un site special şi postarea de mesaje pe reţele de socializare, poliţia încearcă să transmită clar că "un selfie cool ar putea să te coste viaţa". Rusia s-a confruntat cu numeroase flageluri în istoria sa, iar selfie-urile tocmai au intrat pe listă, comentează Le Monde, în pagina electronică.

De la începutul anului, s-au înregistrat "cel puţin 12 accidente mortale şi peste 100 de răniri" implicând persoane care încercau să-şi facă selfie-uri, iar această tendinţă este "în creştere", îşi exprimă regretul Elena Alekseieva, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.

Incident funest

O asociaţie militează ca în şcolile publice să fie predate "cursuri de selfie". Într-un ultim incident funest, o tânără în vârstă de 21 de ani şi-a tras un glonţ în cap în timp ce se fotografia cu o armă. Ministerul de Interne a conceput un semn prin care interzice această "practică", după modelul semnelor din Codul Rutier, pentru a fi înţelese de toată lumea.

"Nu-ţi face singur poză cu un animal sălbatic care seamănă cu un tigru din Siberia", "Nu sări pe un tren în timp ce te fotografiezi" sau "Nu-ţi face poză în timpul unei avalanşe", îndeamnă alte mesaje.