Călin Popescu Tăriceanu REFUZĂ să-l invite pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului

Călin Popescu Tăriceanu REFUZĂ să-l invite pe președintele Traian Băsescu la aniversarea a 150 de ani de activitate a Senatului

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că decizia ca șeful statului să nu fie invitat la ceremonia în care se aniversează 150 de ani de activitate a Senatului a fost luată în cadrul ședinței conducerii acestui for legislativ.

”Decizia referitoare la neinvitarea președintelui nu este una persoanlă pentru că nu pot să decid în numele senatului. Am discutat acest lucru în Biroul Permanent al Senatului.  Dar pentru trimiterea invitaților, eu am semnat, eu am pus viza pe acea listă”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a spus însă că președintele Băsescu nu a fost invitat ”pentru a nu crea un moment penibil”.

”Nu vreau să creăm un moment penibil, ţinând cont că preşedintele României a militat constant pentru un Parlament unicameral, deci desfiinţarea Senatului, iar la festivitatea din ziua de 17 iunie se va vorbi cu precădere nu numai despre tradiţia Senatului, ci şi despre rolul Senatului în perspectiva următorilor ani”, a motivat Tăriceanu eliminarea din lista de invitați a lui Traian Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News