Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, a mers, astăzi, la DNA. Politicianul face subiectul unui dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. El este acuzat că ar fi luat mită de 800.000 de euro. Conform unor surse judiciare, citate de Agerpres, Tăriceanu le-ar fi oferit procurorilor anumite garanții. În vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurenţa sumei de 800.000 de dolari.

La finalul săptămânii trecute, DNA anunţa că Popescu-Tăriceanu este urmărit penal de procurorii anticorupţie. Procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu. La data faptei, prim ministru al Guvernului României.

Ce au spus procurorii DNA despre Călin Popescu Tăriceanu

Procurorii notează în ordonanţă că Tăriceanu ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale de 800.000 USD. Ele constau în plata unor servicii de consultanţă. Evenimentele s-au petrecut în 2007-2008.

„În schimb, acesta şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăţilor făcute de statul român către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore”. Au spus anchetatorii.

Acte de urmărie și asupra altor persoane

Dosarul a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale. Dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităţilor judiciare austriece. „După respingerea, la data de 3 iunie 2019, a cererii iniţiale de încuviinţare a urmăririi penale de către Senat (instituţie învestită cu soluţionarea având în vedere calitatea de senator a lui Călin Popescu-Tăriceanu la acea dată), procurorii au efectuat, în acelaşi dosar, acte de urmărire penală cu privire la fapte şi alte persoane”, se precizează în comunicat.

Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt mai sus menţionată cu referire la fostul demnitar.

„În vederea confiscării obiectului infracţiunii de luare de mită, în cauză s-a dispus sechestru asigurator pe bunuri imobile aparţinând lui Călin Popescu-Tăriceanu până la concurenţa sumei de 800.000 USD, echivalent în lei – 3.204.640 lei”, menţionează procurorii.