Calendar ortodox, 29 martie. Sfântul Mucenic Marcu, cel care a distrus multe temple păgâne și a construit biserici

Calendar ortodox, 29 martie. Sfântul Mucenic Marcu, cel care a distrus multe temple păgâne și a construit biserici Sursa foto: Arhiva EVZ

Biserica Ortodoxă, în această zi, îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Marcu, care a îndurat chinuri pentru că a refuzat să renunţe la credinţa în Hristos.

Biserica Ortodoxă prăznuiește, astăzi, 29 martie pe Sfântul Mucenic Marcu. Acesta a distrus templele păgâne și a construit biserici. A fost însă torturat pentru credința sa și ucis în chinuri groaznice. Toți cei care l-au chinuit au fost predepsiți.

Sfântul Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor, a distrus în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337) mai multe temple păgâne, zidind în locul lor biserici. Când la tronul împărătesc ajunge împăratul păgân Iulian Apostatul (361-363), episcopul Marcu a fost supus la multe chinuri.

Când la tron ajunge împăratul păgân Iulian Apostatul, episcopul Marcu este supus la multe chinuri

Despre suferințele Sfântului Marcu pentru credință, ne scriu Sfântul Grigorie Teologul și Fericitul Teodorit. A fost biciuit, batjocorit, defăimat, și târât pe străzile cetatii. I s-au tăiat urechile, a fost dezbrăcat, uns cu miere și legat de un copac spre a fi omorât de veninul insectelor. Mucenicul lui Hristos a îndurat toate aceste torturi fără să se plângă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Răbdarea lui i-a impresionat puternic pe cetățenii orașului. Datorită învățăturii sale, mulți păgâni au primit credința în Hristos. Atât de sălbăticiți în lucrarea diavolului au fost torționarii lui cei păgâni, încât atunci când l-au ucis, i-au sfășiat măruntaiele cu dinții.

Însă nu a fost tăinuită fapta aceea de Atotștiutorul Dumnezeu, ci au luat vrednică pedeapsă pentru răutățile lor. Căci, câți au îndrăznit a face aceea, toți până la unul au căzut uciși. Întâi și-au pierdut limbile, pentru că s-au rănit și, putrezind în gură, au căzut, iar la sfârșit orbind toți de vederea ochilor; deci, cu niște primejdii ca acestea s-a arătat puterea dreptei credințe celei adevărate.

Datorită învățăturii sale, mulți păgâni au trecut la creştinism

Toate le-a îndurat fără să se plângă, iar răbdarea lui i-a impresionat puternic pe cetățenii orașului. Sfinților mucenici li s-au pregătit cununile biruinței în împărăția lui Hristos, iar muncitorilor veșnică muncă în iad, care îi va apuca pe ei cu răsplătirea dreaptă a adevăratului Dumnezeu.

Rugăciunea Sfântului Mucenic Marcu: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevarului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, sfințite mucenice Marcu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sursa: crestinortodox.ro.