Calendar Ortodox, 21 ianuarie. Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost ucis pentru credința sa

Calendar Ortodox, 21 ianuarie. Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost ucis pentru credința sa

Calendar Ortodox, 21 ianuarie. Sfântul Maxim Mărturisitorul și-a dedicat viața credinței și a luptat împotriva monotelismului. O parte din moaștele sale se află la o mănăstire de pe Muntele Athos.

Calendar Ortodox. Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut în anul 580, la Constantinopol, într-o familie de viță nobilă. A rămas orfan la vârsta de nouă ani și a fost crescut de călugării de la o mănăstire din Palestina.

Calendar Ortodox. Și-a dedicat viața lui Hristos

Și-a dedicat întreaga viață lui Hristos și a fost principalul apărător al creștinismul în fața monotelismului, ai cărui adepți susțineau că în Isus a existat doar partea dumnezeiască, nu și cea omenească. Din această cauză, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis de două ori în exil, dar nu a renunțat la credința sa. „A tăinui cuvântul adevărului înseamnă a te lepăda de el“, este una dintre pildele sfântului.

În anul 614 s-a retras la o mănăstire din Chrysopolis unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. În anul 626 și-a găsit liniștea la o mănăstire din Cartagina.

Exilat și ucis pentru credința sa

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost cel care a pregătit sinodul din 649 de la Roma, eveniment în cadrul căruia Papa Martin I a condamnat erezia monotelită. Imparatul Heraclius, care îi susținea pe adepții monotelismului deoarece aceștia l-au ajutat să cucerească mai multe teritorii, l-a trimis din nou în exil pe Sfântul Maxim. Timp de zece ani acesta a trăit izolat și a fost torutrat pentru a renunța la credința sa.

În anul 662 a fost adus la Constantinopol unde i s-a cerut din nou să se lepede de credința în Dumnezeu. Pentru că a refuzat, i s-a tăiat limba și mâna dreaptă. Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit în același an și a fost îngropat la Mănăstirea „Sfântul Arsenie“.

O parte din moaștele sale se află în prezent la Mănăstirea Sfântul Pavel de pe Muntele Athos, potrivit crestinortodox.ro.

Tot în 21 ianuarie ami sunt pomeniți:

- Sfântul Mucenic Neofit; - Sfântul Cuvios Zosim, episcopul Siracuzei (Sicilia); - Sfinții Mucenici Evghenie, Valerian, Candid și Achila; - Sfântul Cuvios Neofit; - Sfânta Irina. - Sfinta Mucenite Agni; - Patru Sfinți Mucenici din Tir.