Calendar Ortodox, 18 septembrie. Sfântul Ierarh Eumenie, îngerul din Gortina

Calendar Ortodox, 18 septembrie. Sfântul Ierarh Eumenie, îngerul din Gortina Sursa: Româniatv.net

Credincioșii ortodocși prăznuiesc pe data de 18 septembrie pe Sfântul Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei. Născut la Raxos, în Grecia, Sfântul Eumenie a trăit în secolul VI. El și-a împărțit averea săracilor și s-a călugărit, dăruind slavă lui Dumnezeu.

Pe 18 septembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei. Pe lângă acesta, credincioșii prăznuiesc și pe Sfintele Muceniţe Sofia şi Irina, Sfânta Muceniţă Ariadna din Frigia, precum și pe Sfântul Mucenic Castor din Alexandria.

Calendar Ortodox, 18 septembrie. Cine a fost Sfântul Ierarh Eumenie

Sfântul Eumenie a trăit în secolul al VI-lea. Pentru că iubea învățătura lui Hristos, acesta a hotărât să-și împartă averea săracilor și să se călugărească. A trăit o viață curată și în temere de Dumnezeu, drept pentru care a fost ales episcop al Bisericii din Gortina. A mers, însă, și la Roma, unde a propovăduit Evanghelia. Ulterior a călătorit și în Tebaida Egiptului, tot pentru a împărtăși învățăturile Sfintei Scripturi.

Acolo, Sfântul Eumenie a găsit o secetă puternică, însă în urma rugăciunilor pe care le-a înălțat lui Dumnezeu, pământul a primit ploaie. După o îndelungată propovăduire în acest ținut, Sfântul Eumenie a trecut la cele veșnice. Moaștele lui au fost trimise la Raxos, în Grecia, acolo unde se născuse acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sfânta Muceniță Ariadna, care a suferit din pricina nesupunerii față de idoli

În această zi, credincioșii o prăznuiesc și pe Sfânta Muceniță Ariadna. Aceasta a fost supusă torturilor în timpul împăratului Adrian (117-138). Sfântul Eumenie slujea în casa lui Tertil, conducătorul orașului Promisia din Frigia (Asia Mică). După ce a născut, soția lui Tertil a mers la templu pentru a jertfi idolilor, însă Sfânta Muceniță Ariadna a refuzat să intre alături de ea.

Atunci stăpânul ei a supus-o chinurilor. În cele din urmă, Sfânta a părăsit casa stăpânului ei pentru că acesta dorea să o batjocorească. Într-o zi, s-a apropiat de o piatră și, îndurerată, s-a rugat lui Dumnezeu, iar piatra s-a desfăcut și a lăsat-o să intre înăuntru, închizându-se apoi la loc și făcând-o nevăzută.

Calendar Ortodox, 18 septembrie. Troparul Sfântului Ierarh Eumenie, Episcopul Gortinei

„Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, părintele nostru.

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. Sfinte Părinte Eumenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Având, Părinte Eumenie, pe Hristos, Care ascultă Dumnezeieştile tale rugăciuni, îmblânzeşte-L pe Dânsul, fericite, către cei ce cu dragoste te laudă pe tine. Din tinereţe, cuvioase, iubind smerirea cea pricinuitoare de înălţare, ai smerit pe şarpele cel trufaş şi vădit te-ai îmbogăţit cu daruri de tămăduiri.Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Organ primitor al Duhului te-ai făcut, supunând sufletului cugetele trupului prin multe nevoinţe; partea cea mai slabă ai silit-o a sluji celei mai bune. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Acum s-au împlinit proorociile cele pentru tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; căci pe Cel pe Care L-au vestit mai înainte glasurile proorocilor, L-ai încăput în pântecele tău, în două Firi, desăvârşit.

Sfinte Părinte Eumenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Din livezile cele cuvântătoare, ierarhe, ca o albină ai adunat mierea cea dulce şi ai aşezat-o în stupii inimii.Viaţa ta cea curată şi cuvântul cel îndulcit cu sarea cea Dumnezeiască, Sfinte Eumenie, arată strălucirea darului, care era ascunsă în tine.

Fiind împodobit cu virtuţi, te-ai înălţat pe scaune înalte; şi te-ai făcut cunoscut a fi uns cu Dumnezeiescul Mir al Duhului şi cu bunul miros al lui Hristos, ierarhe. Fecioară Marie, Cădelniţa cea de aur, goneşte întinăciunea patimilor mele şi mă întăreşte pe mine, care mă clatin, de năvălirile vicleanului vrăjmaş. Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul; şi frica Ta sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine, Amin”.