România, pe primul loc în UE la un indicator important. Datele publicate de Eurostat
- Bianca Ion
- 6 octombrie 2026, 20:39
România UE. Sursă foto: AI
România a înregistrat în august 2026 cea mai mare creștere lunară a volumului comerțului cu amănuntul dintre statele Uniunii Europene, potrivit datelor publicate marți de Eurostat. Față de iulie, avansul a fost de 2,3%, în timp ce la nivelul zonei euro și al UE creșterea a fost de doar 0,1%.
„Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creşteri lunare ale volumului total al comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în România (2,3%), Suedia (1,4%) şi Germania (1,3%). Cele mai mari scăderi au fost observate în Luxemburg (9,4%), Malta (1,9%) şi Letonia (1,4%)”, anunţă, marţi, Eurostat.
România, peste Suedia și Germania
În august 2026, comparativ cu luna precedentă, volumul comerțului cu amănuntul ajustat sezonier a crescut cu 0,1% atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană, potrivit primelor estimări ale Eurostat.
În iulie 2026, indicatorul scăzuse cu 0,6% în zona euro și cu 0,5% la nivelul UE.
România s-a situat pe primul loc în clasamentul creșterilor lunare, cu 2,3%, fiind urmată de Suedia, cu 1,4%, și Germania, cu 1,3%.
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Luxemburg, cu 9,4%, Malta, cu 1,9%, și Letonia, cu 1,4%.
Cum a evoluat comerțul în zona euro
În zona euro, comerțul cu amănuntul a crescut cu 0,1% în cazul produselor alimentare, băuturilor și tutunului. Pentru produsele nealimentare, cu excepția carburanților auto, avansul a fost de 0,5%.
În schimb, comerțul cu carburanți auto în magazine specializate a scăzut cu 1,9%.
La nivelul Uniunii Europene, volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,3% pentru alimente, băuturi și tutun și cu 0,5% pentru produsele nealimentare, cu excepția carburanților auto.
În cazul carburanților auto comercializați în magazine specializate, s-a înregistrat o scădere de 1,3%.

Pompă carburanți. Sursa foto: Freepik
România, plus 1,2% față de august 2025
Datele Eurostat arată că, în august 2026, comparativ cu aceeași lună din 2025, indicele ajustat al vânzărilor cu amănuntul a crescut cu 0,8% în zona euro și cu 1,2% în Uniunea Europeană.
România a înregistrat, la rândul său, un avans anual de 1,2%, similar celui de la nivelul UE.
„Cele mai mari creşteri anuale ale volumului total al comerţului cu amănuntul au fost înregistrate în Suedia (7,7 %), Cipru (7,5%) şi Estonia (6,0%). S-au observat scăderi în Malta (2,4%), Spania (0,6%), Italia (0,5%) şi Germania (0,4%)”, arată Eurostat.