Calendar ortodox, 2 octombrie. Sfântul Mucenic Ciprian a ales credința, după ce s-a ocupat cu vrăjitoria

Calendar ortodox, 2 octombrie. Sfântul Mucenic Ciprian a ales credința, după ce s-a ocupat cu vrăjitoria Sursa foto: Arhiva EVZ

Calendar creștin ortodox. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ciprian pe 2 octombrie. Acesta era din Antiohia Siriei din vremea împăratului Deciu (circa 250), care era bogat și de neam bun. Sfântul Ciprian a fost filozof și vrăjitor, iar Fecioara Iustina l-a dus către calea credinței.

Sfânta Iustina era tot din Antiohia și i-a sfărâmat „ca pe o pânză de păianjen” toate lucrările demonice. Aglaid, un bărbat elin, s-a îndrăgostit de Iustina. Acesta cerut ajutorul lui Ciprian după ce a fost respins de tânără. Ciprian a trimis diavoli care să aprindă în ea pofta trupească pentru Aglaid și a folosit mai multe vrăji de dragoste. Acestea nu au avut succes la tânăra fată pentru că le alunga cu rugăciune, post și semnul sfintei cruci. În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian s-a botezat. El a murit că martir pe 2 octombrie 304 împreună cu Sfânta Iustina.

Biserica Sfântul Ciprian – Zlătari se găsește pe Calea Victoriei, nr.12, între străzile Stavropoleos și Lipscani. El este cunoscut de creștini ca cel care înlătură farmecele.

Calendar ortodox. Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian

„Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție! Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi.

Revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice.

Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Photo 159825506 © Leo Lintang | Dreamstime.com

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în Cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă au venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă au venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare!

„Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul”

Tu Doamne, Dumnezeul nostru, Care cunoști și știi toate, dezleagă, sfărâmă și distruge acum lucrările magiei, iar pe robul Tău (numele) păzește-l, cu toți ai casei lui, de toate uneltirile diavolești.

Zdrobește cu însemnarea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci toate puterile potrivnicilor. Pustiește, distruge și depărtează pentru totdeauna toate lucrările magiei, vrăjitoriei și fermecătoriei de la robul Tău (numele).

Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău, cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toată mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșelile, știute și neștiute, pentru Sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Amin”. Sursa:  Doxologia.

Revista presei