Evenimentul Zilei > Social > Calendar Creștin Ortodox, 3 decembrie. Pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie, „straja Domnului”
Calendar Creștin Ortodox, 3 decembrie. Pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie, „straja Domnului”

Calendar Creștin Ortodox, 3 decembrie. Pomenirea Sfântului Prooroc Sofonie, „straja Domnului”

Creștinii ortodocși îi pomenesc în ziua de 3 decembrie a fiecărui an pe Sfântul proroc Sofronie și Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica. Conform calendarului creștin ortodox, ziua de vineri este zi de post, însă credincioșii au dezlegare la pește.

Creștinii îl prăznuiesc pe 3 decembrie pe Sfântul Prooroc Sofonie, care este cunoscut și drept „straja Domnului”. Acesta este fiul lui Husi, din seminția lui Simeon și a fost al nouălea dintre „proorocii mici”. Printre strămoșii lui se numără Amoria și Ezechia. A trăit la Ierusalim la începutul domniei regelui Iosia (640-609 î.Hr.).

Sfântul Prooroc Sofonie a profețit despre căderea și pustiirea Ierusalimului, dar și despre necazurile cele mari ce vor veni peste iudei. El a proorocit despre luarea în robie a evreilor și despre împrăștierea lor în toată lumea. A susținut că ruinarea va fi pentru cei necredincioși și a vorbit despre venirea lui Hristos. A murit în casa lui și a fost îngropat în țarina lui. Sfântul Prooroc Sofonie se asemăna la înfățișarea trupului cu Sfântul Ioan Teologul, numai că avea barba puțin mai rotundă.

Condacul Sfântului Prooroc Sofonie (glasul al 6-lea)

Uşa milostivirii deschide-o nouă binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim în tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Curăţindu-ţi mintea de întinăciune, înţelepte, ai făcut-o oglindă Dumnezeiască, primind în ea Razele Dumnezeiescului Duh şi acum ai aflat loc la Izvorul Strălucirilor, bucurându-te, Sfinte Prorocule Sofonie.

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

Calendarul creștin ortodox îl pomenește în cea de-a treia zi a lunii și pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, născut în Săliștea Sibiului la 1730. Din cauza persecuțiilor asupra credincioșilor din această zonă, el pleacă în Țara Românească, iar la vârsta de numai 19 ani intră în slujba mitropolitului Roșca, arhiereu grec din București. Un an mai târziu, al este numit diacon și ajunge la Sfântul Munte și la mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului ajunge ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, care pe atunci era starețul mănăstirii Vatoped. A urmat o lungă călătorie între mănăstire și Muntele Sfânt, însă în cele din urmă s-a stabilit la Cernica, convins de către Grigorie al II-lea, mitropolitul de atunci din Țara Românească.

În doar cinci ani, Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica avea peste 100 de ucenici alături de care ducea o viață după tipicul întâlnit la Sfântul Munte. În 1793, văzând activitatea extraordinară a acestuia, Mitropolitul Filaret îi dă în seamă Mănăstirea Cernica. până la moartea sa, în 1806, sfântul a condus și a organizat cu succes cele două mănăstiri.

La 3 decembrie, în calendarul ortodox 2021, mai sunt pomeniți:

  • Sfântul Sfinţitului Mucenic Teodor, arhiepiscopul Alexandriei;
  • Sfântul Cuvios Teodul;
  • Sfântul Cuvios Ioan Sihastrul, episcopul Coloniei;
  • Sfinţii Mucenici Agapie, Seleuc şi Mamant;
  • Sfântul Mucenic Gavriil, episcopul Ganului;
  • Sfântul Mucenic Anghel.
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.