Vineri, 3 decembrie 2021, ora 19:00, Galeria Romană vă invită la o nouă expoziție de grup, intitulată: SĂRBĂTOAREA - IEȘIRE DIN TIMP.
„Crăciunul - Calendarul Sărbătorilor care opresc curgerea timpului real și ne permit ieșirea în afara lui.” - Ion GRIGORESCU
O expoziție plină de simboluri, al cărei fir unitar este Timpul. Existența în timp, dar, totodată, în afara lui. Arta va fi întotdeauna liantul ce leagă tradiția de modernitate, vechiul se actualizează și devine contemporan, Timpul își pierde conotația cronologică și funcția de măsură.
Galeria Romană devine un spațiu în care existența se desfășoară în afara Timpului și a Istoriei. Privitorul este “încercat” în a experimenta fericirea, libertatea, lipsa de constrângeri și eliberarea de frică.
Pe simeze și în spațiile galeriei se regăsesc lucrări în care apar simboluri primordiale: pâinea, crucea, mielul, chipul, lumina divină, stâlpnicii.
“Imaginile, simbolurile, miturile nu sînt creaţii arbitrare ale psihicului; ele răspund unei necesităţi şi îndeplinesc o funcţie: dezvăluirea celor mai secrete modalităţi ale fiinţei. Ca urmare, studierea lor ne îngăduie să cunoaştem mai bine omul, “omul pur şi simplu", care n-a fost încă afectat de condiţiile istorice. Fiecare fiinţă istorică poartă în sine o mare parte a umanităţii de dinainte de Istorie.” - Mircea Eliade
Artiștii expozanți sunt: Silvia RADU, Militza SION, Ruxandra GRIGORESCU, Svetlana MIHĂILESCU, Nora BLAJ, Grupul Prolog, Vasile GORDUZ, Petru LUCACI, Laurențiu MOGOȘANU, George HRISTEA, Andrei ROSETTI, Bogdan VLĂDUȚĂ, Paul TIMOFEI, Marius PANDELE, Marin Mihai HOREA.
În deschiderea expoziției va vorbi Sever Voinescu, redactor-șef Dilema Veche.
Program de vizitare:
Luni - Vineri: 10.00-18.00
Sâmbătă: 10.00-15.00
În zilele de 24, 25 Decembrie 2021 și 1 ianuarie 2022 galeria este închisă.
Accesul la vernisajul expoziției se face pe baza “certificatului verde”. Vă rugăm să respectați normele de distanțare, să purtați mască de protecție și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celor din jur.
Vernisajul va fi transmis live pe paginile de facebook și instagram ale Galeriei Romană.
Parteneri ai evenimentului : Catena pentru Artă, Evenimentul Zilei, SensoTv, TVR1, Jurnalul Bucureștiului “Le Petit Parisien”, Intell News, Modernism, Agenția pentru Carte, Ultima Oră