Întrucât adversarii construiau apărări antiaeriene din ce în ce mai sofisticate, Forțele Aeriene ale SUA aveau nevoie de tot mai multă ingeniozitate pentru a-și duce bombardierele B-52 la ținte.

Era necesară o rachetă mare pe care să o poată transporta bombardierele pentru a lovi radare, site-uri de rachete și baze aeriene de la sute de kilometri.

Este 2018 și subiectul este Arma de distanță lungă (LRSO)? Nu, este 1956 și subiectul este racheta de croazieră „Hound Dog” AGM-28. Însă, din ce s-a realizat cu zeci de ani în urmă se pot inspira producătorii moderni de drone.

Până la mijlocul anilor 1950, apărarea antiaeriană sovietică putea doborî bombardierele americane cu mult înainte de a intra în raza de bombardare a obiectivelor importante.

În 1956 Comandamentul Aerian Strategic (SAC) a cerut o rachetă de croazieră supersonică suficient de mare pentru a transporta o bombă H și suficient de mică pentru ca un B-52 să o poată transporta pe ea.

La sfârșitul anului 1958, North American Aviation a câștigat contractul cu un proiect bazat pe racheta Navajo. Arma rezultată avea un fuselaj subțire și lung și un turboreactor compact Pratt & Whitney J52, precum cele care propulsau A-4 Skyhawk ale Marinei.

Numele de „câine opărit” și l-a luat numele de la o melodie a lui Elvis Presley – Hound Dog.

„Câinele” a fost realizat în doar treizeci de luni. Cu câteva zile înainte de Crăciunul 1959, șeful SAC, generalul Thomas Power, a recepționat prima Hound Dog la uzina din Downey, California.

Erau anii grei dintre Revoluția maghiară din 1956 și criza rachetelor cubaneze din 1962, dar faptul că o mare parte din ingineria Hound Dog a fost deja elaborată în cadrul programului Navajo i-a ajutat foarte mult pe americani.

Până în octombrie 1962, SAC avea douăzeci și trei de escadrile B-52 echipate cu „câini” și peste 550 în arsenal.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric