Pandurii Târgu Jiu și Dinamo se vor întâlni în derby-ul „optimilor” Cupei Ligii.
Tragerea la sorți efectuată, ieri, la sediul LPF, a stabilit o reeditare a „dublei” din semifinalele ediției trecute.
Bonus de 400.000 de euro
Atunci, „câinii” au fost anihilați de gorjeni, care au câștigat cu scorul de 2-1 la Târgu Jiu, 3-1 în Ștefan cel Mare, și s-au calificat în finala cu Steaua (scor 0-3). Celelalte întâlniri ale acestei faze a competiției sunt: FC Voluntari - Astra Giurgiu, Concordia Chiajna - FC Botoşani, CSMS Iaşi - CFR Cluj, FC Viitorul - CS „U” Craiova, ACS Poli Timişoara - Petrolul Ploieşti. Jocurile vor avea loc pe 9 și 10 septembrie, într-o singură manșă, pe terenul primelor formații. Steaua și ASA Târgu Mureș, primele două clasate în campionatul sezonului trecut, vor intra în joc în sferturile de finală.
În acest sezon, câștigătoarea Cupei Ligii va încasa un premiu în valoare de 400.000 de euro.