Cadou de 1 decembrie pentru șoferii români: Lotul 2 din autostrada Sebeș-Turda e aproape de finalizare
- Sabina Popescu
- 2 noiembrie 2021, 20:40
După mai multe poziții publice în care s-a pus sub semnul întrebării finalizarea lotului 2 din Autostrada Sebeș-Turda, reprezentanții companiei grecești AKTOR, responsabilă pentru lucrări, a anunțat darea în trafic a tronsonului pe data de 1 decembrie, în condițiile în care fenomenele meteorologice vor permite acest lucru.
„Ne bucurăm că suntem foarte aproape de a da în trafic acest tronson al autostrăzii Sebeș Turda lot 2, în lungime de 24 de km. Compania Aktor, a suferit pierderi financiare importante, din motive ce au ținut atât de decizii greșite ale foștilor directori din cadrul companiei noastre, cât și din cauza unor factori independenți de noi, cum ar fi intrarea în insolvență a asociatului nostru.
Lotul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda se deschide traficului
Însă, în ultimul an, cu un efort uriaș, domnul Președinte Christos Panagiotopoulos (n.r. a susținut finalizarea acestui tronson) cu o finanțare de peste 50 milioane de euro din surse proprii ale Companiei. Pe lângă această finanțare uriașă, în România am reușit să avem o mobilizare importantă, atât a propriilor noștri angajați, peste 200 la număr doar în acest proiect, cât și cu sprijinul unor subcontractori români foarte serioși și astfel ne apropiem de darea în trafic a celor 24 km, în luna Decembrie.
Ținta noastră, luând în considerare și factorul vreme, este ca darea în trafic să fie făcută chiar de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, încercând astfel, prin efortul nostru financiar și prin mobilizarea importantă să facem un cadou românilor și traficul în această zonă să nu mai fie o problemă!”, au transmis reprezentanții companiei AKTOR pentru infrapress.
Ultimele lucrări finalizate în weekend
Weekendul trecut, 30-31 octombrie, forțele responsabile au turnat ultimele 950 tone de mixturi asfaltice aferente corpului principal al căii rutiere. Excepție au făcut 900 de metri din Calea 1 de la Oiejdea. Mai multe probleme au survenit în zonă din cauza unor alunecări de teren.
Acestea au fost, însă, remediate în urma unor lucrări de consolidare realizate de specialiști. Prin urmare, la nivelul Căii 1 de la Oiejdea au fost implementate ziduri armate și, de asemenea, a fost turnată o linie de 34 de piloți forați, potrivit sursei citate. Astfel, dacă toate condițiile vor fi favorabile, inclusiv cele meteo, șoferii români se vor bucura pe data de 1 decembrie de deschiderea tronsonului 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda.