Traficul aerian, paralizat o lună? Ordinul de a ține avioanele la sol a fost dat și apoi anulat. Nu se știe ce urmează
- Mihnea Talau
- 27 octombrie 2021, 08:07
Un text publicat în Monitorul Oficial poate bulversa întreg traficul aerian. Conform deciziei, toate zborurile dintre România şi ţările aflate în zonele roşie şi galbenă ar urma suspendate timp de o lună. Cu toate că până acum, companiile aeriene nu au nicio măsură, pasagerii îşi fac griji că nu vor mai putea beneficia de zboruri transfrontaliere.
Astfel, decizia de a ţine avioanele la sol a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, dar nu a fost însă comunicată verbal de vreun oficial. Autoritatea aeronautică a luat act de hotărâre şi a cerut Romatsa să emită un ordin în acest sens, care poartă numele de NOTAM.
Potrivit NOTAM-ului publicat vineri şi anulat imediat a doua zi, ar fi trebuit suspendate toate zborurile dintre România şi ţările aflate pe lista galbenă şi lista roşie timp de o lună, de pe 25 Octombrie până pe 25 Noiembrie. Pentru că nu au avut timp nici să proceseze informaţia, nici să pună în aplicare modificarea, companiile aeriene nu şi-au modificat programul de zbor în niciun fel, a anunțat observatornews.ro.
Explicaţii am primit de la o singură instituţie a statului, după cinci zile. NOTAM-ul a fost anulat pentru a nu crea confuzii în rândul operatorilor aerieni, luând în considerare faptul că articolul 4 condiționa suspendarea zborurilor de emiterea unei Hotărâri a CNSU, a anunţat Autoritatea Aeronautică.
Călătorii nu mai ştiu în acest moment ce să facă
Şi cu toate că până în momentul de faţă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu a luat o astfel de decizie, iar şansele să o facă sunt destul de mici, pasagerii sunt îngrijorați. Mulţi chiar iau în calcul o amânare a călătoriei.
Experții în turism spun că turiştii nu mai ştiu în acest moment ce să facă. E o stare de incertitudine care planează deja pe o sitaţie destul de gravă. Cu siguranţă companiile aeriene nu îşi vor anula zboruri, nu am primit până în momentul de faţă nicio informare oficială în acest sens.
În cazul în care se va lua, totuşi, o astfel de decizie, potrivit documentului publicat în Monitorul oficial, ar fi exceptate de la măsură zborurile aeronavelor de stat, cele de transport marfă sau charterele, spre exemplu.