Este considerat un obiectiv secret, bine păzit, iar o lungă perioadă de timp nici măcar jurnaliștii nu au avut acces la el. Construcția adăpostului destinat dictatorului sovietic Stalin a început în 1934 și a fost finalizată trei ani mai târziu.
Buncărul din Moscova are mai multe nivele, ultimul fiind situat la adâncimea de 70 de metri. La 15 metri adâncime se afla biroul lui Stalin, unde acesta se refugiase în 1941, când armata germană ajunsese la periferia Moscovei. De aici, Stalin a coordonat planul de apărare a Moscovei.
Un lift special
Se spune că se simțea în deplină siguranță doar în buncărul său. Putea să coboare în subteran direct din Kremlin, printr-un lift special. La nivelul de 40 de metri adâncime toate dispozitivele sunt în stare funcțională și în prezent. Generatoarele pot fi pornite, sistemul de purificare a apei și cel de filtrare a aerului, sistemul de comunicații, toate sunt în stare excelentă. Oricând se poate lua legătura cu orice capitală a lumii și se poate vorbi direct cu Washingtonul. După cum nota la un moment dat presa rusă, „lumina din buncărul lui Stalin nu a fost stinsă niciodată, iar dacă buncărul a rămas obiectiv secret, înseamnă că cineva are nevoie de aceste secrete!”. Iată însă că, în afara acestui buncăr, Stalin a mai lăsat în urma sa ceva, de data aceasta mai mult decât secret. În regiunea Volgograd din Rusia există un lanț muntos, cunoscut sub numele de Medveditki. Acesta avea să fie studiat în detaliu, începând din 1997, de către organizația „Kosmopoisk” (Cercetașii Cosmosului). Aici avea să fie găsită și cartografiată o rețea extinsă de tuneluri, cercetată pe o distanță de zeci de kilometri.
Se lărgesc tot mai mult
La începutul anilor ’50, la propunerea lui Stalin a fost emis un decret secret al Consiliului de miniștri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Strâmtoarea Tatara, care desparte Rusia continentală de insula Sahalin, și care leagă Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. Pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate în Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevăzut cu cale ferată, între insula Sahalin și Rusia. Pasaje subterane cu un diametru de 7 până la 20 de metri. Care pe măsură ce se apropie de creasta muntelui se lărgesc tot mai mult, ajungând până la 120 de metri. Transformânduse sub munte într-o sală imensă, iar de aici se ramifică alte trei tuneluri, în diferite unghiuri.
Făcute pierdute
Pereții tunelului, foarte netezi, sunt acoperiți cu un material ca o crustă, cu o grosime de 1,5 mm, care semănă cu lava vulcanică. Cercetătorii ruși au conchis că acel material nu este unul creat de natură, iar în urma unui studiu aprofundat s-a ajuns la concluzia că asupra pereților se acționase simultan termic și mecanic. Tot cercetătorii sunt cei care au declarat că tehnologia modernă nu ar fi putut realiza o asemenea lucrare, și au vorbit despre găsirea unor obiecte stranii în tunel, respectiv a unor mecanisme de neînțeles, instrumente și echipamente necunoscute, și chiar fosilele unor animale neidentificate!
Este de la sine înțeles că acest proiect de cercetare a tunelului lui Stalin a fost oprit, serviciile secrete sovietice preluând toate „artefactele” descoperite de către cercetători, și care în decursul deceniilor au fost făcute pierdute.
Recomandările noastre
