Buncăr oncologic construit la Spitalul Universitar București, la 12 metri sub pământ
- Bianca Ion
- 10 februarie 2026, 17:12
Buncăr oncologic. Sursă foto: FacebookLa Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a fost finalizată construcția unui buncăr oncologic amplasat la 12 metri sub nivelul solului, cu pereți și planșee de până la doi metri grosime, ecranare completă, funcționare în pânza freatică și circuite distincte pentru pacienți, personal și echipamente. Centrul urmează să devină operațional în aproximativ două luni, după finalizarea procedurilor de autorizare a echipamentelor. Directorul unității medicale, Cătălin Cîrstoiu, a vorbit despre un moment emoțional, în care „cu un ochi plânge și cu unul râde”, în timp ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat că este singurul centru public din România care va realiza radioterapie stereotactică.
Buncăr oncologic construit la Spitalul Universitar București
Directorul Spitalului Universitar de Urgență București a precizat că valoarea totală a investiției depășește 70 de milioane de lei, dintre care aproximativ 50 de milioane sunt destinate echipamentelor medicale, iar restul reprezintă investiții în infrastructură.
„E o zi în care, practic, cu un ochi plâng şi cu unul râd şi am să vă spun de ce. Practic, prima încercare de construire a unui centru de radioterapie la Spitalul Universitar a început acum mulţi ani de zile, şi anume în anul 2012 (…) Acum suntem la minus 12 metri faţă de sol. Practic, la nivelul ăsta, noi suntem în apă, pentru că în tot acest timp au apărut, datorită lucrărilor de amenajare a metroului, multe modificări reologice ale Dâmboviţei, astfel încât s-a schimbat cursul, au fost foarte multe provocări tehnice”, a declarat Cătălin Cîrstoiu.
Construcție în premieră pentru sistemul sanitar
Potrivit managerului unității, buncărul reprezintă o construcție unicat, inclusiv prin modul de gestionare a apei subterane. Apa pompată este utilizată pentru a crea o rezervă proprie a spitalului, ceea ce face ca unitatea să fie prima din țară cu o astfel de soluție.
Referindu-se la necesitatea unui astfel de centru, Cătălin Cîrstoiu a subliniat importanța radioterapiei în contextul incidenței ridicate a unor afecțiuni oncologice în România.
„România e prima ţară care e în statistici prin cancerul de col ulterin indus de HPV şi, dacă ne gândim bine, în timp ce eu am vorbit, probabil, la două minute o femeie moare pentru că are o astfel de patologie. De aici derivă necesitatea”, a explicat medicul.

Buncăr oncologic. Sursă foto: Facebook
Centrul din Spitalul Universitar București, funcțional în aproximativ două luni
Managerul spitalului a mai precizat că, după obținerea tuturor autorizațiilor necesare pentru echipamente, centrul ar putea deveni funcțional în maximum două luni. În paralel, unitatea medicală a scos posturi la concurs pentru personalul necesar funcționării noului centru, proces care se dovedește dificil din cauza deficitului de specialiști.
„În paralel cu toate astea, să ştiţi că noi am scos posturi la concurs, foarte greu să recrutezi oameni care să lucreze aici”, a mai spus Cîrstoiu.
La eveniment a fost prezent și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a explicat că radioterapia de ultimă generație presupune condiții tehnice și de siguranță extrem de stricte.
„Radioterapia de ultimă generaţie presupune protecţie radiologică riguroasă, stabilitate structurală şi integrarea investigaţiilor cu planificarea tratamentului”, a afirmat ministrul.
Acesta a detaliat motivele pentru care buncărul a fost proiectat în acest mod.
„De aceea, acest buncăr a fost construit special: pereţi şi planşee de până la 2 metri grosime, ecranare completă, funcţionare în pânza freatică şi circuite separate pentru pacienţi, personal şi echipamente. Centrul este complet echipat pentru radioterapie şi brahiterapie, cu simulator CT şi RMN dedicate exclusiv oncologiei, spaţii de spitalizare de zi şi circuite medicale construite în jurul pacientului. RMN-ul şi CT-ul sunt deja integrate în actul medical, iar acceleratoarele se află în etapa finală de calibrare şi certificare CNCAN”, a transmis Rogobete.
Singurul centru public pentru radioterapie stereotactică
Ministrul Sănătății a subliniat că această investiție va face din Spitalul Universitar de Urgență București singurul centru public din România care va putea oferi radioterapie stereotactică. Valoarea totală a proiectului se ridică la 77 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul de stat.
„Îl felicit pe domnul manager, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, precum şi întreaga echipă a spitalului – medici, asistente, farmacisti, specialişti, ingineri şi echipe tehnice – pentru efortul susţinut, rigoarea şi profesionalismul care au făcut posibilă finalizarea acestui proiect”, a mai declarat Alexandru Rogobete.