Bulgaria devine DEPOZIT de DEŞEURI NUCLEARE cu fonduri de la Banca Europeană

Bulgaria devine DEPOZIT de DEŞEURI NUCLEARE  cu fonduri de la Banca Europeană

Potrivit Europa Liberă, Bulgaria a acceptat să devină depozit pentru deşerurile radioactive. Construcţia, care a fost deja inaugurată, se află în zona CAE Kozlodui. Acest lucru se întâmplă datorită angajamentului Bulgariei înainte de aderare la Uniunea Europeană.

"Prima etapă a investiției este evaluată la 71,8 milioane de euro. Depozitul este destinat deșeurilor de la blocurile oprite 1-4 și din activitatea unor capacități noi. Aici însă nu va fi stocat combustibil nuclear folosit care, ca și până acum, va fi transportat și prelucrat în Rusia.

Deșeurile de intensitate mică și mijlocie vor fi securizate și depuse în cuburi din beton armat care vor fi stocate în tranșee. Capacitatea depozitului - 138 200 m.c., va fi suficientă pentru funcționarea centralei Kozlodui timp de 60 de ani.

Constructor principal este compania germana „Nukem technologies”. Participă și patru companii bulgare. Primul compartiment al depozitului va deveni funcțional în 2021.

Până acum scoaterea din funcțiune a reactoarelor mici a costat Bulgariei 200 de milioane de euro. Încă 100 de milioane va costa dezmembrarea reactoarelor. Operațiunea va demara în 2019.

Bulgaria va prelungi cu 20 de ani durata de funcționare a reactoarelor 5 și 6 de 1000 MW de la Kozlodui care ar fi urmat să se încheie la finele acestui an și respectiv în 2021. La ambele reactoare lucrează experți bulgari din compania „Risk Inginering”, ruși din compania „Rusatom Service” și francezi de la EDF", mai scrie sursa menţionată.