Budapesta sfidează UE! Vrem „încheierea cât mai rapidă a vânătorii de vrăjitoare”

Budapesta sfidează UE! Vrem „încheierea cât mai rapidă a vânătorii de vrăjitoare”

Un europarlamentar ungar spune FIDESZ susţine accelerarea procedurii declanşate împotriva Ungariei conform Articolului 7 din Tratatul UE, potrivit MTI

FIDESZ şi Guvernul de la Budapesta susţin în cadrul Uniunii Europene accelerarea procedurii declanşate împotriva Ungariei conform Articolului 7 din Tratatul de bază al UE, a declarat europarlamentarul FIDESZ, Balázs Hidvéghi, la o conferinţă de presă susţinută marţi, la Budapesta.

Această declaraţie a politicianului partidului de guvernământ a fost rostită pe marginea unei scrisori care a fost adresată de liderii a cinci grupuri politice - din care şi Partidul Popular European -  din Parlamentul European către preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în vederea accelerării procedurii activate împotriva Ungariei conform Articolului 7 din Tratatul UE.

Balázs Hidvéghi a subliniat: Mai de vreme şi eurodeputaţii FIDESZ, precum şi politicienii Guvernului de la Budapesta au solicitat "încheierea cât mai repede a "vânătorii de vrăjitoare", de natură politică, ceea ce înseamnă Articolul 7.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca şi până acum, aşa şi în prezent, reprezentanţii FIDESZ acceptă orice negociere sau investigaţie, dar resping ferm aplicarea unei duble măsuri şi doresc ca această procedură să fie închisă cât mai repede de Consiliul European, a mai precizat Hidvéghi, care a adăugat:  Reprezentanţii FIDESZ resping, de asemenea, solicitarea din scrisoare privind implicarea Parlamentului European în procedura Consiliului European.

Această solicitare este nejustificată şi este în contradicţie cu prevederile Tratatului UE, deoarece în această procedură rolul PE s-a încheiat atunci când raportul-Sargentini a fost votat în Parlamentul European. Această solicitare face parte dintr-un efort de lungă durată prin care Parlamentul European doreşte să îşi extindă competenţele, a mai precizat europarlamentarul ungar, care şi-a exprimat convingerea că în privinţa Ungariei are loc o procedură părtinitoare.

Balázs Hidvéghi a mai afirmat că Partidul Popular European este împărţit în ceea ce priveşte aprecierea declanşării procedurii împotriva Poloniei şi Ungariei conform Articolului 7 din Tratatul de bază al UE, iar această divizare este intensificată şi de tensiunea generată în cadrul politicii interne a Poloniei din cauza faptului că cel mai mare partid de opoziţie din Polonia este membru al Partidului Popular European, în timp ce partidul de guvernământ face parte dintr-un alt grup politic al Parlamentului European. În timp ce FIDESZ este atacată de unele partide membre ale PPE, de altele este susţinută, a  conchis Balász Hidvéghi.

RADOR/MTI