Ungaria nu înțelege de ce România i-a refuzat propunerea de a deschide două birouri consulare, la Oradea și Târgu Mureș

Ungaria nu înțelege de ce România i-a refuzat propunerea de a deschide două birouri consulare, la Oradea și Târgu Mureș

România a respins solicitarea făcută în aprilie de Ungaria de a deschide două birouri consulare în oraşele Oradea şi Târgu Mureş, a declarat astăzi, pentru agenția MTI, purtătoarea de cuvânt a MAE ungar, Anna Nagy.

MAE ungar consideră decizia “de neînţeles”, de vreme ce partea română nu a oferit nicio “explicaţie substanţială”, iar Ungaria nu a respins niciodată o solicitare similară venită din partea unei ţări, a spus Anna Nagy, care a adăugat că decizia este în contradicţie cu practicile europene.

Ungaria este mai degrabă dezamăgită pentru că ministrul de externe al României, Titus Corlăţean, a vorbit într-o notă extrem de pozitivă despre intensificarea relaţiilor ungaro-române, după formarea noului guvern de la Budapesta, a mai spus aceasta agenției ungare de stat, preluată de Agerpres.

Ungaria are consulate în cadrul ambasadei de la Bucureşti şi la Miercurea Ciuc şi Cluj, mai aminteşte agenţia ungară de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News