Bucureștenii se înghesuie la rochițe, parfumuri și bere pentru câini
- Catalin Dumitrescu
- 15 aprilie 2019, 00:00
Vineri, sâmbătă și duminică, în București, vremea nu a fost deloc generoasă, dar acest lucru nu i-a împiedicat deloc pe iubitorii de animale să se strângă la PetExpo 2019.
Când auzi PetExpo, te gândești imediat că o să vezi căței nemaipomeniți și pisici fără seamăn, ca exponate. Ei bine, n-a fost așa: ca animăluțe de-ale expoziției am putut număra doar trei bucăți, un Rottweiler adult (ținut într-o cușcă metalică), un puiuț din aceeași rasă și un superb lup alb. În rest, puteai găsi ce nici cu mintea nu gândești, de la vaccinuri la medalioane personalizate. Cât despre patrupede, n-am dus lipsă, pentru că erau puzderie, venite cu stăpânii lor.
ASPA, da, Poliția animalelor, nu
În afara pavilonului C 6, puteai număra 20 de corturi, din care numai trei erau ocupate: unul al ASPA, unul al Centrului Veterinar al Sectorului 2 și un altul al Fundației Cuțu – Cuțu. Chiar la intare, un cort era rezervat pentru Poliția animalelor. Dar polițiști nu erau, pentru că, probabil, duminica, ei nu lucrează. Cei de la ASPA, însă, erau pe metereze, încercând să facă față cu comunitarii lor valului de căței din sute de rase veniți să li se cumpere ceva. Cătălina Trănescu, purtător de cuvânt al Autorității cu pricina, conducea desantul maidanez. „Pentru noi a fost, totuși, un mic succes. În fiecare zi, am venit cu trei căței, și tot în fiecare zi, câte unul a fost adoptat. Majoritatea iubitorilor de animale caută ca aceștia să fie de rasă. Noi oferim spre adopție bucurie, nu pedigreeuri pompoase. Suflete, nu ființe cu care să te lauzi pe stradă”, ne-a declarat Cătălina. Trebuie spus că ASPA reușește să se îngrijească de 900 de căței, împărțiți în 3 adăposturi.
Rochițe, șepci, ciorăpei și parfumuri de lux
Mare succes mare pare să-l fi avut standul unde se vindeau hăinuțe pentru căței. Șepcuțe, căciulițe, rochițe, tricouri, salopete, haine de iarnă, haine de ploaie, pantalonași, fustițe, ciorăpei, pantofiori, eșarfe, coliere din mărgeluțe strălucitoare, minibandane, cozoroace, ce mai, o întreagă garderobă, toate mărimile, pe căprării. E drept, inele n-am văzut, ar fi fost culmea. Acest stand era înconjurat de foarte multe altele unde găseai mâncare pentru căței și pisicuțe, de la cea mai ieftină, la unele superpremium, 100% organice și cu nu știu ce calități deosebite. Printre astea, un chinez pe nume Jason Chen, vindea mașinării de făcut mâncare pentru animale. La polul opus, puteai să cumperi deosebite parfumuri luxury pentru pet-ul tău iubit.
Bere și asigurări pentru căței
Pisica ta are respirația urât mirositoare? Poți găsi spray-ul care reglează situația. Ți-e grijă de cățelul tău? Nu-i bai, îi poți încheia o asigurare (câini și pisici între 8 și 13 ani) pentru animale de companie la City Insurance. Vrei să devii groomer, chiar dacă nu știi ce e aia? Faci 240 de ore de școală și gata, ai certificat recunoscut în UE de maestru în igienizarea pet-urilor. În fine, dacă ciobănescul tău german iubește hameiul, poți să-i oferi o bere la 330 ml, fără alcool, fabricată numai pentru câini. 10 lei. După cum se vede, e din ce în ce mai greu greu să fii stăpân de animăluț...