„Bucătarul lui Putin”, din nou sub sancțiunile lui Donald Trump

„Bucătarul lui Putin”, din nou sub sancțiunile lui Donald Trump

SUA au adoptat luni sancţiuni împotriva mai multor entităţi şi cetăţeni din Rusia

Printre cei sancționați se află și Evgheni Prigojin, om de afaceri apropiat Kremlinului, supranumit „bucătarul lui Putin”, pentru încercarea de a influenţa alegerile de la jumătate de mandat care au avut loc în 2018 în SUA, fără dovezi că ar fi reuşit, potrivit France Presse.

„Acţiunile întreprinse astăzi cresc presiunea asupra unei persoane deja sancţionate, Evgheni Prigojin, vizând activele sale fizice, inclusiv trei avioane şi un iaht, precum şi asupra unor angajaţi ai Agenţiei pentru Cercetarea Internetului, finanţată de Evgheni Prigojin”, subliniază, citată de Agerpres, agenţia americană responsabilă de aplicarea sancţiunilor, OFAC (Office of Foreign Assets Control).

Aceste sancţiuni sunt primele adoptate în cadrul unui decret emis în septembrie 2018 de către preşedintele american Donald Trump care prevede sancţiuni în cazul specific al încercării de a influenţa procesul electoral.

Prigojin a fost deja inculpat în cadrul unei ample anchete supervizate de procurorul special Robert Mueller cu privire la ingerinţele ruse în alegerile prezidenţiale din 2016, acuzat că ar fi la conducerea „armatei de trolli” ruşi care l-au ajutat pe Donald Trump în alegeri pentru a o învinge pe Hillary Clinton, rivala sa din tabăra democrată.

Cu toate acestea, Trezoreria americană a declarat că nu există niciun indiciu că Prigojin ar fi reuşit să compromită vreo infrastructură electorală pentru a împiedica votul în alegerile de la jumătatea mandatului sau cu privire la vreun impact asupra numărării voturilor, în pofida încercărilor sale, potrivit Reuters.

Agenţia de Cercetare a Internetului a fost recunoscută ca una dintre principalele oficine care au ajutat la manipularea reţelelor sociale în SUA în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016.