Bruxelles-ul pregătește reforma pieței gazelor. Măsuri pentru depășirea crizei energetice

Bruxelles-ul pregătește reforma pieței gazelor. Măsuri pentru depășirea crizei energetice

Statele membre ale Uniunii Europene au suficiente stocuri de gaze naturale pentru a trece fără probleme peste iarnă. Comisia Europeană va lansa un ghid de recomandări destinat protejării cetățenilor de creșterile de prețuri la energie.

În același timp este nevoie de o reformă a piețelor de gaze și de o tranziție raidă spre surse regenerabile de energie pentru a evita crizele energetice precum cea din prezent. Declarația îi aparține comisarului european pentru Energie, Kadri Simson, care a fost citată de Reuters.

„Gradul de umplere a depozitelor subterane este de peste 73% în Europa. Acest nivel este mai mic decât media din ultimii zece ani dar unul adecvat pentru a acoperi necesarul din sezonul de iarnă”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, în Parlamentul European.

Aceasta susținut o declarație în cadrul unei dezbateri cu privire la modul de creștere a prețurilor la gazele naturale și la cum îi afectează pe cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene. Kadri Simson a spus că până la finele acestui an va prezenta un plan de reformare a pieţei gazelor.

„Până la finele anului, voi propune o reformă a pieţei gazelor, şi în acest context voi revizui aspectele legate de stocare şi securitatea aprovizionării”, a spus comisarul european.

În prezent, una dintre soluțiile propuse de Spania este ca UE să cumpere la comun gaze naturale pentru a profita de puterea sa de negociere. Astfel, ar urma ca la nivelul Uniunii să se creeze o rezervă strategică de care să beneficieze cei 450 milioane de consumatori. 

Sursa foto: Parlamentul European (europarl.europa.eu)

Ce pot face statele pentru a-și proteja cetățenii

Kadri Simson a spus că ideea achiziţiilor şi stocării comune de gaze merită analizată. Comisarul european a apreciat că soluția pe termen lung pentru a bloca creșterea prețurilor la gaze naturale este creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile.

Pe termen scurt, însă, guvernele Uniunea Europeană ar putea oferi un sprijin ţintit pentru consumatori, prin ajutoare pentru cei aflați în situații dificile, prin reducerea taxelor pe energie şi modificarea structurii generale a sistemului fiscal. Astfel, s-ar putea găsi o soluție pentru a ieși din criza energetică.

Guvernele ar putea utiliza, pentru susținerea consumatorilor, o parte din banii rezultaţi din vânzarea de certificate de poluare, a spus Kadri Simson. De asemenea, autorităţile de reglementare a concurenţei vor trebui să limiteze speculaţiile pe pieţele energetice, a adăugat Kadri Simson.

UE este divizată în problema crizei energetice

Mai multe state membre cer o acțiune comună la nivelul UE pentru depășirea crizei energetice. Spania a venit cu o serie de propuneri precum achiziţii la comun de gaze naturale, iar Franţa vrea să modifice reglementările UE pentru a rupe legătura dintre preţurile la electricitate de cele la gaze naturale.

Însă nu toate ţările sunt convinse că este nevoie de o intervenţie la nivelul UE pentru a răspunde la ceea ce ar putea fi o problemă temporară.

Comisia Europeană va publica, pe 13 octombrie, un ghid de recomandări prin care ţările membre pot răspunde la creşterea preţurilor la energie.

Ne puteți urmări și pe Google News