Soluția în dosarul „Ferma Băneasa” a fost dată de un complet format din judecătorii Ionuţ Matei, Florentina Dragomir şi Alina Ioana Ilie.

Iată textul comunicatului:

„Având în vedere aspectele vehiculate în spațiul public, privind modalitatea de repartizare aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016, precum și, în general, referitor la respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a cauzelor la nivelul instanței supreme, în scopul cercetării cu celeritate a tuturor chestiunilor astfel invocate, pentru asigurarea încrederii publicului în Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru apărarea prestigiului acesteia, prin ordinele de serviciu emise la data de 21.12.2020, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus verificări cu următorul obiect:

– În prima fază, derulată în perioada 28-30.12.2020, se va verifica respectarea dispozițiilor legale și regulamentare privind repartizarea aleatorie a dosarului penal nr.345/64/2016.

– În a doua fază, derulată în perioada 04-18 ianuarie 2020, se vor efectua verificări cu același obiect la nivelul tuturor secțiilor și formațiunilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, în ceea ce privește dosarele penale va fi verificată respectarea termenelor privind transmiterea/primirea dosarelor la/de la parchet pentru motivarea căilor de atac.

Verificările vor fi efectuate de către vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu sprijinul logistic și tehnic al prim-magistratului asistent al instanței supreme și al compartimentului IT. Rezultatele ambelor verificări vor fi făcute publice.”

Verificările repartizării aleatorii vor fi făcute de vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul logistic şi tehnic al prim-magistratului asistent al Instanţei supreme şi al Compartimentului IT.

Reamintim că recenta sentință din acest dosar ridică foarte mari semne de întrebare cu privire la mai multe aspecte, printre care și cel al modului în care a fost repartizat către ceea ce presa numește „Completul negru”, iar una dintre condamnări, cea a avocatului Robert Roșu de la firma TZA, a declanșat ample proteste ale avocaților din toată țara.

Unele dintre acestea au luat forma unor postări pe rețelele de socializare, altele, fără precedent, s-au desfășurat la Palatul de Justiție din București și în fața Curții de Apel Cluj.

Avocații au arătat, în protestele lor, că a condamna un apărător pentru faptul că-și face meseria în favoare clientului său reprezintă un semnal extrem de grav de abuz.

Iată, mai jos, câteva dintre cele mai importante reacții față de acest caz fără precedent în justiția din România:

Dosar Ferma Băneasa: „Cum e posibil ca două instanțe să dea interpretări diametral opuse aceleiași situații”

Dosarul Ferma Băneasa. Decanul Baroului București, la protestul avocaților: „Eu sunt Robert”

Dosarul Ferma Băneasa. Cronica unei „execuții” anunțate, descrisă de un avocat. „Martorii au declarat una, completul a reținut alta”

Condamnarea avocatului Roșu în dosarul „Ferma Băneasa” agită spiritele în Barou! Celebrul regizor Tudor Giurgiu a reacționat și el

Un judecător ia atitudine în Dosarul Ferma Băneasa: „De la achitare la condamnare trebuie să fi răsturnat pământul. Cazul acesta trebuie tranșat radical”

Avocatul Gabriel Biriș: „Sunt revoltat. Un cetățean al țării mele a fost condamnat pentru că și-a făcut meseria”

Dosarul Ferma Băneasa. Avocații din Republica Moldova se solidarizează cu Robert Roșu

Dosarul Ferma Băneasa. Declarațiile judecătorilor audiați la DNA: „Eram la început. Acțiunea ar fi trebuit respinsă”

Baroul București strânge rândurile. Măsuri de protecție pentru exercitarea profesiei de avocat

Dosarul Ferma Băneasa. „Lovitura de grație dată cu ghilotina. La Înalta Curte există un culoar al serviciilor secrete”

Dosarul Ferma Băneasa. Reacția tranșantă a lui Victor Ponta

Frumoasa Justiție din Pădurea Adormită. Un basm despre întâmplări adevărate.